sâmbătă, 24 aprilie 2010

Dieta Teo Trandafir

Iata cum arata o saptamana de regim:

Luni:

Mic dejun

- un ceai de plante, o omleta (gatita dintr-un ou si o feliuta de sunca presata)
- o felie de paine si o portocala

Pranz

- 150 g de carne de vita la gratar
- o salata de cruditati (rosii, castraveti, ceapa, putin ulei de masline)

Cina

- 100 g peste la cuptor
- un ceai de tei
- un mar

Marti:

Mic dejun

- un ou fert
- un ceai verde
- o felie de paine de secara

Pranz

- piept de pui la gratar
- un iaurt degresat
- un mar

Cina

- fasole verde fiarta
- o portocala
- un ceai de lamaie

Miercuri:

Mic dejun

- o cafea fara adaos de zahar
- o felie de paine
- 100 g de sunca presata

Pranz

- peste la gratar (cu lamaie)
- o banana

Cina

- salata de cruditati cu piept de pui
- un ceai de fructe
- un kiwi

Joi:

Mic dejun

- un bol cu fulgi de porumb amestecat cu un pahar de lapte degresat
- un mar

Pranz

- 150 g file de somon
- o felie de paine de secara
- o portocala

Cina

- o salata de sezon
- o portocala
- un ceai de tei

Vineri:

Mic dejun

- o felie de paine de secara
- o felie de cascaval
- o cafea fara adaos de zahar

Pranz:

- 150 g de piept de pui la gratar
- o salata de varza
- un ceai de plante


Pe langa acest regim, Teo Trandafir face mult sport si bea aproximativ 2 litri de lichide pe zi. Alte reguli: nu bea alcool, nu mananca alimente care ingrasa dupa ora 18.00, nu consuma dulciuri. Urmand acest regim sanatos puteti slabi 3 kilograme in circa 2 saptamani

luni, 19 aprilie 2010

Negii

Negii sunt excrescente ale pielii inofensive, noncanceroase produse de papiloma virusul uman. Exista mai mult de 100 de tipuri de papiloma virusuri umane. Acest virus infecteaza stratul superficial al pielii, de obicei penetrand in organism prin zonele cu leziuni ale pielii. Virusul produce o crestere rapida a stratului superficial al pielii, rezultand un neg (veruca este termenul medical). De obicei negii dispar de la sine in cateva luni sau chiar ani. Negii pot sa apara la nivelul corpului in diferite zone. Apar mai frecvent la copii si adultii tineri.

Tipuri

Exista 6 tipuri principale de negi. Pot sa difere in functie de localizare si aspect:
- negii comuni care apar cel mai frecvent pe maini, dar pot sa apara in oricare parte a corpului; au un aspect rugos, gri-maroni, avand forma unui dom
- negii plantari apar la nivelul talpii: au aspectul unor bucati de piele dure, groase cu o pata neagra; negii plantari produc durere la mers, existand senzatia de mers pe pietre
- negii plani se intalnesc de obicei la nivelul fetei, bratelor sau pe membrele inferioare; sunt de dimensiuni mici (mai mici decat o guma de creion), au suprafete plane, pot fi de culoare roz, maroniu deschis sau galben deschis
- negii filiformi se intalnesc de obicei in jurul gurii, nasului sau barbiei; au culoarea carnii si prezinta proeminente dendritice
- negii periungheali se intalnesc in jurul unghiilor de la picioare; au un spect rugos si cu denivelari; pot afecta cresterea normala a unghiilor
- negii genitali se intalnesc la nivelul organelor genitale, in jurul anusului, in interiorul rectului, vaginului sau in cervix. Sunt in diverse culori de la culoarea carnii catre un gri si uneori conflueaza dand un aspect conopidiform, care in unele cazuri sunt prea mici pentru a putea fi vazute cu ochiul liber. Acesti negi pot duce la cresterea riscului de aparitie al cancerului de cervix la femei.


Mod de transmitere

Negii se raspandesc destul de usor prin contact direct cu papilloma virusul uman. Se poate produce reinfectia prin atingerea negilor urmata de atingerea altor parti ale corpului. Se pot infecta si alte persoane prin folosirea in comun a prosoapelor, lame de ras sau alte obiecte personale. Dupa expunere la papilloma virusul uman, urmeaza o perioada de 2-9 luni in care are loc cresterea subcutanata a negului care nu poate fi vazut cu ochiul liber.
Este neobisnuita aparitia unui neg la fiecare expunere la papilloma virusul uman. Exista o predispozitie ca unele persoane sa dezvole negi mai mult decat altele. Negii genitali sunt foarte contagiosi.

Cauze



Un neg apare atunci cand papilloma virusul uman infecteaza stratul cel mai superficial al pielii, facand ca celulele tegumentului sa creasca rapid. Apoi virusul se poate raspandi dintr-o zona in care exista un neg catre o alta parte a corpului, cauzand producerea de noi negi. Mai multe tipuri ale acestui virus se dezvolta in zone calde, umede, cum sunt dusurile, vestiare sau bazine de inot.
Este foarte posibila aparitia unui neg la nivelul pielii lezate, cum ar fi taieturi ale pielii, pielitele unghiilor, unghii roase din carne sau julituri ale pielii. Negii plantari sunt frecventi la inotatori, ale caror picioare sunt mai tot timpul umede si moi si care de asemenea sunt zgariate datorita suprafetelor rugoase ale bazinelor de inot. Negii comuni sunt mai intalniti la persoanele care manevreaza produse din carne de pui sau peste.

Simptome

Negii sunt intalniti in diverse forme si dimensiuni. Un neg poate sa aibe forma unei umflaturi sau poate fi plan sau neted. Vasele mici de sange (capilarele) cresc in interiorul negilor, asigurandu-le vascularizatie. Atat in negii comuni cat si in cei plantari, aceste capilare au forma unor puncte negre in centrul negului.
Negii pot fi decrisi in felul urmator in functie de tipul lor :
- negii comuni sunt de obicei unici sau multipli, la nivelul mainilor, desi pot sa creasca in orice parte a corpului; de obicei au un aspect rugos, gri maronii si cresc sub forma unui dom
- negii plantari pot sa apara in orice parte a piciorului (talpa). De obicei pe suprafata negului se observa o pata neagra; datorita presiunii din statul in picioare sau din mers, negul plantar este impins sub piele dezvoltand la suprafata sa un calus (batatura) gros; pe masura ce calusul si negul se maresc, mersul poate deveni dureros, asemanator cu mersul cand o piatra intra in pantof; negii plantari multipli pot forma un buchet mare, plan numit "neg in mozaic"
- negii plani se intalnesc de obicei la nivelul fetei, bratelor sau membrelor inferioare; sunt de dimensiuni mici (de obicei mai mici decat o radiera de creion) si se inalanesc pe diferite parti ale corpului; prezinta suprafete netede, plane si pot fi de culoare roz, maro deschis sau galben deschis; acesti negi plani de obicei se respandesc la barbierit
- negii filiformi, un tip de negi plani, care cresc in jurul gurii, nasului sau pe barbie; suprafata acestora are culoarea pielii si prezinta proeminente dendritice
- negii periunghiali se intalnesc in sub zonele din jurul degetelor de la picioare; au forma unor umflaturi rugoase si neregulate; pot afecta cresterea normala a unghiilor
- negii genitali pot fi de dimensiuni foarte mici si greu de detectat.
Negii comuni sau cei plani nu produc durere. Dar pot fi deranjanti si se pot raspandi cu usurinta daca se gasesc in zone ce sunt continuu iritate prin frecare sau la barbierit. Pentru unele persoane negii vizibili pot fi jenanti. Negii plantari produc de cele mai multe ori durere, mai ales daca sunt localizati la nivelul zonelor osoase ale piciorului.


Diagnostic diferential

Exista alte afectiuni ale pielii care au aspectul negilor. Acestea sunt:
- keratoza seboreica, care este o dezvoltare necanceroasa a pielii; are culori variate de la tente deschise catre negru si sunt de dimensiuni de la mici catre o dimensiune cat o moneda; pot avea un aspect lucois, pastos sau lipicios
- excrescente ale pielii (acrocordon), sunt bucati de piele de dimensiuni mici, moi care poemina fiind pediculate (au un piciorus); de cele mai multe ori apar la nivelul gatului, axila (subsoara), toracele superior si plicile corpului; de cele mai multe ori apar dupa varsta medie
- bataturi, zone dure, groase de tesut mort
- cancerul de piele, care apare ca o excrescenta a pielii sau o alunita (nev pigmentar), o modificare a unei excrescente sau a unei alunite, o rana care nu se vindeca sau o zona iritata a pielii.
Negii acopera liniile plicilor, acesta fiind si modul prin care sunt diferentiati de alte formatiuni ale pielii.

Mecanism fiziopatogenic

Papiloma virusurile umane se pot intalni si pe tegumentele intacte fara a produce infectie. In momentul in care papilloma virusul patrunde in organism prin mici leziuni ale pielii, infecteaza celulele pielii situate subcutanat, producand marirea negului:
- un neg poate creste incat sa devina vizibil in 9 luni
- negii, in special cei nou aparuti, se raspandesc foarte usor. Se raspandesc in alte parti ale corpului sau la alte persoane. Se poate produce autoreinfectia prin contact direct cu negul si apoi atingerea altei parti a corpului. Se poate produce infectarea altor persoane prin imprumutarea prosoapelor, aparatelor de ras sau alte obiecte personale
- negii plani si cei comuni se pot raspandi cateodata si la organele genitale sau anus, mai ales la copii sau la adultii neglijenti cu si autoingrijirea corporala si spalatul
- negii plantari pot fi impinsi sub piele datorita presiunii de la mers sau statul in picioare;o ingrosare a pielii sub forma unui calus se va forma deasupra negilor
- negii periunghiali afecteaza cresterea unghiilor
- este greu ca o persoana sa scape de negi odata ce acestia au aparut. De cele mai multe ori dispar de la sine incateva luni
- inainte ca negii sa dispara, ei devin negri la culoare.

Factori de risc

Factori de risc care nu pot fi controlati

Dintre acestia sunt enumerati mai jos:
- raspunsul sistemului imun la infectia produsa de papilloma virusul uman: in momentul in care virusul patrunde in organism, sistemul imun produce anticorpi care ajuta la distrugerea virusului; un sistem imun scazut creste riscul de aparitie al negilor
- varsta: negii apar cel mai frecvent la copii sau adultii tineri; pe masura ce varsta inainteaza, apar mai putini negi sau chiar niciunul. Negii sunt mai putin frecventi la persoanele in varsta, poate datorita faptului ca apare imunitatea organismului la infectia cu papilloma virus pe masura inaintarii in varsta.

Factorii de risc care pot fi controlati

Se incearca evitarea urmatorilor factori de risc:
- mersul descult pe suprafete umede, dusuri publice, vestiare sau in jurul bazinelor de inot
- folosirea in comun a prosoapelor, aparatelor de ras sau a altor obiecte personale
- atingerea negilor pe propria piele sau la alte persoane
- rosul unghiilor sau pielitelor
- purtarea de incaltaminte stramta care produce transpirarea picioarelor.

Consult de specialitate

Se recomanda adresarea la medic in urmatoarele situatii:
- in cazul in care afectiunea aparuta la nivelul pielii are aspectul unui neg, la persoanele cu varsta peste 60 de ani si care nu au prezentat niciodata negi, se recomanda consultul de specialitate in cazul posibilitatii unui cancer de piele
- in cazul in care tratamentul fara prescriptie medicala folosit la domiciliu, nu are efect in 2-3 luni
- in cazul in care negii se raspandesc foarte repede in ciuda tratamentului
- apar semne de aparitie a unei infectii bacteriene, cum ar fi:
- durere accentuata, edem (umflatura), roaseata, sensibilitate la palpare sau caldura locala a pielii
- apar zone sub forma unor fasii rosii care pornesc de la locul afectat
- prezenta puroiului
- febra peste 37,8C fara alte cauze
- in cazul in care un neg plantar devine foarte dureros la mers
- la persoanele cu diabet sau boala arteriala periferica care necesita tratament pentru negii aparuti la nivelul talpii sau membrelor inferioare
- in cazul existentei de negi in zona genitala sau perianala.

Expectativa vigilenta

Expectativa vigilenta se refera la perioada de timp in care pacientul alaturi de medic observa simptomele sau afectiunea aparuta fara a se administra vreun tratament. De obicei expectativa vigilenta este cel mai bun tratament care se aplica, intrucat de cele mai multe ori negii dispar de la sine in cateva luni sau ani. Se poate alege tratarea unui neg pentru a se evita raspansirea virusului in alte parti ale corpului sau la alte persoane. Se poate incerca un tratament fara prescriptie medicala timp de 2-3 luni inaintea adresarii la medicul specialist.

Medici specialisti recomandati

Negii sunt diagnosticati si tratati de majoritatea medicilor printre care:
- medic de medicina de familie
- medic internist
- dermatolog
- medic pediatru.


Investigatii

Negii sunt diagnosticati de cele mai multe ori datorita aspectului lor. In unele cazuri mai rare, este nevoie de noi investigatii. Daca diagnosticul afectiunii este neclar sau daca exista un risc crescut de aparitie a cancerului de piele, se poate recolta o proba din tesutul afectat (biopsia pielii). Se recolteaza biopsie daca afectiunea de la nivelul pielii este de culoare mai inchisa decat pielea din jur, daca are aspectul unei leziuni cu margini neregulate, sangereaza sau este de o dimensiune foarte mare sau creste rapid.
Un dignostic de certitudine a unui neg plantar este foarte important. Unele tratamente aplicate negilor produc cicatrizare, care poate fi confundata cu un calus. Daca exista incertitudinea existentei unui neg la nivelul piciorului, calus sau batatura este nevoie de recoltarea unei biopsii pentru a se pune un diagnostic cat mai exact.

Tratament

Nu toti negii necesita tratament. De cele mai multe ori dispar de la sine in decursul catorva luni sau ani. Acest lucru se intampla in timp, deoarece sistemul imun este capabil sa distruga papilloma virusul uman care produce negii.
Este nevoie de tratament daca:
- apare durere
- devine stanjenitor
- negii sunt usor iritabili
- se raspandesc in alte parti ale organismului sau la alte persoane.
Tintele tratamentului sunt distrugerea sau excizia negului fara a se forma tesut cicatrizant, care poate fi mai dureros decat negul in sine. Modul in care un neg este tratat depinde de tipul acestuia, de localizare si de simptomele pe care le produce. De asemenea este importanta decizia pacientului de a urma tratamentul timp de cateva saptamani sau chiar luni.
Majoritatea persoanelor trateaza la inceput negii empiric cu diferiti compusi pe baza de acid salicilic. Intrucat acest tratament dureaza o perioada lunga de timp, unele persoane prefera sa intre in contact cu medicul specialist pentru a li se recomanda un tratament mai rapid, cum este cel prin care se ingheata negul (crioterapie).
Tratamentul negilor nu are tot timpul succes. Chiar si dupa ce negul se micsoreaza sau dispare, poate sa reapara si sa se raspandeasca in orice parte a corpului. Acest lucru se intampla deoarece majoritatea tratamentelor distrug doar negul nu si virusul care produce afectiunea.

Factorii care sunt luati in considerare inaintea tratamentului

- costul. Tratamenul la domiciliu este mai eficient decat tratamentul aplicat de catre medic si cu costuri mai reduse. Dar tratamentul la domiciliu este un tratament de lunga durata. Cele mai ieftine tratamente ce pot fi aplicate la domiciliu sunt ocluzia cu banda adeziva sau folosirea acidului salicilic.
- toleranta la durere. Metodele rapide si mai nedureroase sunt cele de aplicare a unor substante (cum este cantharidin) sau crioterapia. Unii pacienti prefera tratamentele rapide si mai putin dureroase. Aceste metode sunt folosirea acidului salicilic si ocluzia cu banda adeziva
- potentialul de aparitie a cicatrizarii. Cicatrizarea este foarte importanta de luat in considerare cand se alege un tratament al negului. Cicatricea care apare in urma tratamentului este definitiva si poate fi mai dureroasa decat negul. Talpa piciorului este cea mai sensibila zona, lucru luat in considerare in tratarea negilor plantari. Cicatrizarea este si o problema estetica. Tratamentele care lasa cel mai putin cicatrice sunt acidul salicilic, crioterapia si chirurgia laser
- riscul de infectie. Tratamentele aplicate pot sa provoace cateodata si infectie. In prezenta unui sistem imun deprimat sau a unor boli ca diabetul zaharat, boala arteriala periferica, se recomanda adresarea la medic pentru discutarea riscului care poate sa apara. Se poate sa fie nevoie de luarea unor masuri speciale de precautie
- istoric de negi recurenti. Zonele largi acoperite de negi se pot tratata mai bine cu acid salicilic decat prin metode mai dureroase, cu un potential de cicatrizare
- varsta. Tratamentele dureroase, cum ar fi crioterapia nu se iau in considerare pentru tratarea negilor la copii. La persoanele cu varsta peste 60 de ani si care nu au prezentat niciodata pana atunci vreun neg, se recomanda adresarea la medic pentru a se verifica orice afectiune a pielii si a se exclude cancerul de piele
- timpul necesar tratamentului. Tratamentele topice (ce se aplica direct pe neg) au un efect mai lent decat tratamentul chirurgical. Unele metode de tratament, cum este imunoterapia se vor face doar de catre medicul specialist, care va cere repetarea vizitelor la medic. In aceste cazuri, costurile si inconvenienta, vor fi mai mari decat beneficiile terapiei.


Tratament ambulator (la domiciliu)

Majoritatea persoanelor isi trateaza negii doar daca sunt la vedere sau daca sunt durerosi. Daca se alege tratamentul, prima intentie este tratamentul la domiciliu.

Acesta se face astfel:

- se foloseste acid salicilic, un medicament ce nu necesita prescriptie medicala, ce inmoaie pielea de la suprafata negului astfel incat sa se desprinda prin frecare; este disponibil in farmacii sub forma de crema, plasture, banda adeziva care se aplica pe neg; este nevoie de mai multe saptamani pana ce acidul salicilic sa vindece negul; exista si preparate magistrale pe baza de acid salicilic
- folosirea unei benzi adezive speciale; acest tratament se bazeaza pe folosirea unei benzi adezive care se aplica pe neg o anumita perioada de timp
- crioterapie: desi crioterapia se face la un cabinet medical specializat, acest fel de tratament se poate face si la domiciliu pentru un anume tip de negi. Se pulverizeaza o solutie formata din doua substante chimice dintr-un aplicator si se tine pentru cateva secunde pe neg. Copii mai mici de 4 ani si femeile gravide sau cele care alapteaza au contraindicat acest tratament.
Daca nu exista certitudinea ca afectiunea de la nivelul pielii este un neg sau la persoanele cu diabet zaharat, boala arteriala periferica sau o alta afectiune care poate sa influenteze tratamentul, se indica consultarea unui medic specialist.

Folosirea acidului salicilic

Acidul salicilic se gaseste sub forma de crema, plasture, banda adeziva sau benzi speciale care se aplica pe neg. Este nevoie ca pacientul sa citeasca cu atentie si sa respecte intructiunile de folosire ale tipului de preparat folosit sau sa urmeze prescriptiile medicului specialist. Este nevoie de luni sau chiar ani pana ce acidul salicilic poate vindeca un neg.
Pentru obtinerea unor rezultate cat mai bune se urmeaza urmatoarele recomandari:
- inaintea aplicarii acidului salicilic, se va spala negul cu apa pentru a se inmuia pielea. Acest lucru ajuta la penetrarea acidului salicilic in piele.
- se aplica acidul salicilic la culcare. Se acopera zona cu un bandaj sau o soseta si se va spala medicamentul a doua zi dimineata de pe zona afectata.
- se evita aplicarea acidului salicilic pe o zona de piele indemna. Acidul salicilic se aplica doar pe neg.
- prin repetari repetate ale acidului salicilic, se va inmuia tesutul care formeaza negul astfel incat acesta se va putea indeparta prin frecare.
- se va indeparta tesutul mort o data pe zi sau o data sau de doua ori pe saptamana folosind o pila sau o piatra ponce sau alt instrument recomandat pe prospect. Tesutul mort contine virusuri vii , de aceea este nevoie ca acest tesut sa se indeparteze cu atentie. Piatra ponce sau pila vor contine de asemenea virusuri vii. Nu se mai folosesc aceeasi pila sau piatra ponce si in alte scopuri, pentru a se evita raspandirea virusului.
- daca prin acest tratament pielea devine prea sensibila, se va opri administrarea acidului salicilic timp de 2-3 zile.
De retinut!

Acidul salicilic folosit fara prescriptie medicala, este mai eficient decat alte forme de tratament prezentand riscuri si durere minime.



Tratament medicamentos

Se foloseste crioterapia daca tratamentul de la domiciliu nu a fost benefic. Prin aceasta procedura se foloseste un lichid la temperaturi foarte scazute pentru a ingheta negul. Crioterapia prezinta riscul de cicatrizare, care poate fi de asemenea dureros.
Alte tratamente mai putin folosite de catre medic sunt:
- crema pe baza de retinoizi, care se prescrie pentru aplicarea externa pe neg la domicliu. Distruge celulele care au crescut si au format negul
- cantharidin, are efect asupra pielii de sub neg careia ii produce o umflatura, ridicand negul deasupra pielii. Medicamentul se injecteaza in neg de catre medic
- acid bicloracetic, care distruge negul prin distrugerea proteinelor din celule. Este folosit cu succes pentru negii de la nivelul palmelor sau talpilor. Acest medicament poate distruge si celulele normale, de aceea este nevoie de o utilizare cu atentie. Se aplica o data pe saptamana de catre medic
- imunoterapia, care ajuta sistemul imun sa distruga virusul ce produce negul. Intrucat unele substante folosite in imunoterapie sunt scumpe, periculoase sau necesita administrare de catre un medic bine instruit, acest tratament este luat in considerare doar dupa ce alte tratamente nu au avut efect. Optiunile de imunoterapie sunt sensibilizarea de contact (cu dinitroclorbenzen), imiquimod, sau interferon. Interferonul este un tratament experimental si se foloseste doar la negii severi sau cei rezistenti la tratament. Se cere sfatul medicului privind reactiile adverse ale interferonului.
Alte optiuni de tratament sunt medicamente ca 5-fluorouracil, cimetidina si folosirea luminii laser (terapia fotodinamica).


Tratament chirurgical

Tratament chirurgical

Daca in urma tratamentului la domiciliu, a crioterapiei sau administrarii de tratament medicamentos pentru negi, acestia nu au disparut, se poate incerca si tratamentul chirurgical. Optiunile de tratament chirurgical sunt:
- electrochirurgie (electrocauterizare) si chiuretaj. Prin electrocauterizare se arde negul folosind curent electric. Chiuretajul se realizeaza prin taierea negului de la suprafata pielii folosind un bisturiu sau o cureta (un instrument sub forma unei linguri). Cele doua proceduri se folosesc de cele mai multe ori impreuna
- chirurgia laser se face folosind o sursa puternica de lumina care va arde negul.

Alte tratamente
Modalitati de a reduce durerea provocata de negii plantari

Se poate reduce durerea provocata de negii plantari prin urmatoarele metode:
- se folosesc pantofi si sosete cat mai confortabile. Se evita tocurile sau incaltamintea care accentueaza presiunea pe picior
- se acopera negul cu un invelis special sub forma unei gogosi sau un petec cat un nev pigmentar (alunita) care pot fi procurate de la farmacii. Se va aplica in jurul negului astfel incat sa scada presiunea care era depusa pe neg. De asemenea se poate lua in considerare aplicarea de astfel de invelis sau a unor pernute in incaltaminte pentru a se face mersul cat mai confortabil
- se pot administra medicamente antialgice (pentru durere) cum ar fi aspirina, ibuprofen sau acetaminofen (paracetamol). Nu se administreaza aspirina persoanelor cu varsta sub 20 de ani intrucat exista riscul aparitiei sindromului Reye.

De retinut!

Nu toti negii necesita tratament. De obicei dispar de la sine in cateva luni sau ani. Acest lucru se intampla deoarece in timp sistemul imun devine capabil sa distruga papillomavirusul uman care producea formarea negilor.
Acidul salicilic administrat fara prescriptie medicala este la fel sau mai eficient decat alt tip de tratament, avand riscuri minime si fiind foarte putin dureros:
- un rezumat al unui studiu desfasurat sugereaza ca acidul salicilic este un tratament sigur care elimina eficient negii in proportie de 75% din cazuri. In comparatie, placebo sau lipsa tratamentului au acelasi efect in procent doar de 50% din cazuri.
- nu exista in prezent nici o dovada ca crioterapia este mai eficienta decat acidul salicilic.
Remediile populare, cum ar fi masarea negilor cu boabe de fasole, pot avea efect asupra negilor. Dar de obicei acest tip de tratament poate sa coincida cu vindecarea de la sine a negilor. Nu se va indeparta niciodata un neg de catre pacient prin taiere sau ardere.

Imunoterapia

Imunoterapia si bleomicina sunt considerate tratamente experimentale si se folosesc de obicei in cazul in care celelate medicamente nu au avut efect. Imunoterapia stimuleaza sistemul imun pentru a putea sa distruga virusul care produce negul.
Intrucat unele substante folosite in imunoterapie sunt scumpe, periculoase sau necesita administrare de catre un medic bine instruit, acest tratament este luat in considerare doar dupa ce alte tratamente nu au avut efect. Optiunile de imunoterapie sunt sensibilizarea de contact (cu dinitroclorbenzen), imiquimod, sau interferon. Interferonul este un tratament experimental si se foloseste doar negii severi sau cei rezistenti la tratament. Se cere sfatul medicului privind reactiile adverse ale interferonului.
Bleomicina injectabila distruge pielea care formeaza negul. Intrucat injecatrea de bleomicina este dureroasa in timpul si dupa administrare, aceasta se foloseste destul de rar.

Comparatie a tratamentelor pentru negi

Tratament: Sensibilizarea prin contact (imunoterapia)
Avantaje:
- sensibilizarea prin contact are ca efect asupra virusului care produce negul
- un rezumat al studiilor efectuate sugereaza ca 80% din cazuri, negii sunt indepartati prin imunoterapie, fata de 38% din cazurile cu placebo
Dezavantaje:
- sensibilizarea prin contact poate sa produca reactii alergice severe
- nu se folosesc la scara larga datorita costurilor si riscurile pe care le poate produce medicului specialist
- nu se recomanda pentru uzul la gravide

Tratament: Imiquimod (imunoterapie)
Avantaje:
- imiquimodul se aplica la domiciliu
- este considerat un tratament eficient pentru negii situati in zonele genitale si se mai foloseste si in alte forme de negi
- actioneaza asupra virusului care produce negul
Dezavantaje:
- exista foarte putine date despre folosirea sa si in alte forme de negi decat cei genitali
- poate sa produca o reactie usoara alergica a pielii, cu caldura locala si formarea de vezicule
- este un medicament scump.

Tratament: Interferon injectabil (imunoterapie)
Avantaje:
- interferonul actioneaza asupra virusului care produce afectiunea
Dezavantaje:
-interferonul se injecteaza de obicei in neg
- este considerat un tratament experimental si nu se foloseste la scara larga

Tratament: Bleomicina injectabil
Avantaje:
- bleomicina injectabila trateaza negii in proportie de 16-94% din cazuri
Dezavantaje:
- nu exista rezultate care sa sugereze eficienta bleomicinei
- produce durere inainte si dupa injectarea in neg
- produce cicatrizare, leziuni ale unghiilor si modificari ale culorii unghiilor
- este un medicament scump
- este toxic si de aceea nu se recomanda femeilor gravide si copiilor.

Crioterapia, care foloseste un lichid foarte rece, ingheata negul, este utilizata cel mai frecvent ca terapie care nu necesita un tratament medical pentru negi. Prin aceasta terapie exista riscul de aparitie a cicatrizarii care poate fi dureroasa.
Ocluzia cu o banda adeziva speciala se face prin acoperirea negului cu o astfel de banda care se tine o perioada de timp, fiind nevoie de 1-2 luni pana la eliminarea negului.

ProfilaxieSusSingura metoda de prevenire a negilor este evitarea contactului direct cu papillomavirusul uman care produce aparitia acestora. Daca exista expunerea la acest virus, se poate sa apara sau nu negi, in functie de susceptibilitatea organismului la virus.

Modalitati de evitare a contactului cu virusul

- evitarea atingerii negului pe propriul corp sau la alte persoane
- a nu se folosi la comun lame de ras, prosoape, sosete, sau pantofi
- a se evita mersul descult pe suprafete umede, incalzite unde poate exista virusul; se folosesc papuci pentru dus cand se folosesc dusurile publice, vestiarele sau bazine de inot
- se mentin picioarele cat mai uscate; la persoanele carora le transpira picioarele abundent, se folosesc sosete care absorb umezeala sau o indeparteaza de la nivelul picioarelor
- se va evita pe cat posibil iritarea talpilor picioarelor; negii vor creste mai repede pe picioarele care prezinta leziuni sau taieturi de vreun fel.

Modalitati de prevenire a raspandirii negilor

- a se tine negii acoperiti cu un bandaj sau o banda elastica
- a se nu se roade unghiile sau cuticulele, intrucat in acest mod se pot raspandi negii de la un deget la altul.

Alunitele(nevii nevocelulari)

Nevii sunt niste pete mici, de culoare inchisa, la nivelul tegumentului. Ele sunt produse de niste celule de la nivelul tegumentului, care produc pigment (culoare). Nevii sunt de obicei de culoare bruna, desi unii pot fi de culoare inchisa sau de culoarea pielii. Nevii pot fi plani sau supradenivelati, netezi sau rugosi, unii prezinta par pe suprafata lor. Nevii sunt rotunzi sau ovalari, cu margini regulate.

Unii nevi sunt prezenti de la nastere. Acestia se numesc nevi congenitali. Cu toate acestea, majoritatea nevilor se dezvolta in primii 20 de ani de viata (uneori si in decadele a treia si a patra). De obicei apar in caz de expunere excesiva la soare, avand tendinta sa apara pe regiunile cele mai expuse la soare, de exemplu pe fata.
Nevii isi pot modifica aspectul in timp, uneori raspund la modificarile hormonale, de exemplu cele din timpul sarcinii, adolescentei sau menopauzei. Unii pot disparea cu timpul sau sa se elimine, fara ca persoana sa isi dea seama.

Keratozele seboreice sunt niste formatiuni benigne intalnite in randul persoanelor varstnice, care s-au expus indelungat la soare. Suprafata acestei formatiuni este moale, de obicei este supradenivelata. Culoarea variaza de la galben pana la negru.
Majoritatea nevilor sunt normali si fara semnificatie patologica, unii insa se pot transforma in melanom, un tip de cancer de piele.

Melanomul malign este cel mai sever tip de cancer cutanat si este de obicei cauzat de perioade scurte cu expunere exagerata la soare, ca de exemplu o vacanta de doua saptamani. Melanomul malign poate aparea in orice regiune a corpului. Poate fi o pata, inchisa la culoare, care creste rapid, pe o zona unde nu exista un nev, sau un nev preexistent care isi modifica forma, marimea sau culoarea, sangereaza, este pruriginos sau inflamat.

Este important sa efectuam un control periodic al nevilor, pentru a orice fel de modificare in forma, marime sau culoare. Majoritatea modificarilor sunt benigne, fiind determinate de o crestere normala, benigna (non-canceroasa) a pigmentului la nivelul celulelor cutanate. Cu toate acestea, se recomanda consultul medicului specialist in cazul in care se observa modificari anormale ale oricarei formatiuni nevice.

Medicul specialist va chestiona pacientul despre recentele modificari ale formatiunilor si despre momentul cand acestea au avut loc. Va mai intreba despre antecedentele heredo-colaterale pentru a evalua riscul de a dezvolta un melanom.

In cazul in care apar modificari minore, medicul specialist va efectua fotografii ale nevului, care vor putea fi utilizate pentru evaluarea ulterioara. In cazul in care apar semne de transformare maligna, medicul specialist ar putea recomanda prelevarea unei biopsii (o portiune din formatiune) sau excizia in totalitate a formatiunii. Acestea se pot efectua intr-o clinica de chirurgie. Portiunea de piele va fi trimisa catre un laborator de histopatologie, pentru examinare la microscop a semnelor transformarii maligne.

Daca exista suspiciune de transformare maligna a nevului, se recomanda consultul chirurgului plastician sau a celui dermatolog (specialist in boli de piele), pentru efectuarea unui tratament adecvat. Se poate consulta si un specialist in leziuni pigmentare, care poate identifica si diagnostica melanomul malign. Probabil ca vor exista doua programari, una pentru examinarea formatiunii de catre medicul specialist, a doua pentru excizia chirurgicala a acesteia.

Tratament
In cazul in care biopsia arata modificari celulare anormale la nivelul nevului, se recomanda excizie chirurgicala. Daca modificarile celulare sunt recente, formatiunea va putea fi excizata printr-o simpla tehnica chirurgicala. Acest lucru este posibil deoarece melanomul nu a depasit straturile superficiale tegumentare si nu s-a extins la organele invecinate. Daca melanomul este diagnosticat in stadii tardive, pot exista metastaze la distanta (raspandirea de celule tumorale de-a lungul fluxului sanguin, cu formarea de noi formatiuni tumorale la nivelul altor organe).

Daca medicul specialist este ingrijorat in privinta unui nev, se poate efectua excizia formatiunii inainte de obtinerea rezultatului biopsiei sau nevul poate fi excizat in totalitate cu trimiterea acestei piese la examen histopatologic. In cazul in care se gasesc celule anormale, se recomanda controlul medical periodic pentru completarea terapiei daca este nevoie si pentru examinarea tuturor nevilor.

Nevii se excizeaza chirurgical folosind urmatoarele metode:
- excizie (incizia si indepartarea formatiunii), uneori cu sutura, sau
- excizie cu electrocauterizare (se foloseste un instrument pentru arderea formatiunii).

Sutura chirurgicala se efectueaza sau nu in functie de marimea si profunzimea formatiunii tumorale, precum si in functie de cicatricea ce ar putea aparea dupa.
Inainte de excizia chirurgicala, tegumentul este dezinfectat si amortit cu un anestezic local. Pentru indepartarea formatiunii fara sutura chirurgicala, chirurgul va folosi un bisturiu pentru razuirea formatiunii astfel incat nu se depaseste foarte mult stratul superficial al tegumentului. Ulterior se foloseste un instrument electric pentru coagularea regiunii ramase. Rana va fi acoperita cu un pansament steril, iar medicul specialist va explica pacientului modalitatea de ingrijire a acesteia.

Nevii care necesita sutura chirurgicala dupa excizie, sunt de dimensiuni mai mari, mai inchisi la culoare si/sau plani. Medicul chirurg indeparteaza formatiunea in totalitate si o parte de tesut sanatos, in functie de riscul de cancer si daca exista celule care au fost raspandite la distanta. Se pot folosi fire resorbabile in interiorul plagii chirurgicale sau fire neresorbabile aplicate la suprafata pielii, ce vor fi indepartate ulterior.



Uneori nevii sunt excizati din motive cosmetice, desi nu au semnificatie patologica. De exemplu, o persoana care prezinta un nev mare si inestetic, putandu-i afecta increderea si stima de sine. De obicei, acest tip de interventie chirurgicala va fi platit de catre pacient (nu este inclus in interventiile acoperite de asigurarea medicala) si se efectueaza de obicei intr-o clinica privata. Se recomanda consultul medicului curant pentru informatii suplimentare despre acestea.

Prevenire
Cancerul de piele este cel mai frecvent tip de cancer in Regatul Unit, iar cazurile raportate sunt in continua crestere. Cifrele s-au dublat comparativ cu anul 1980 si exista peste 69000 de noi cazuri diagnosticate ni fiecare an in Regatul Unit. De aceea este important de efectua controale periodice ale nevilor, atat a formatiunilor noi, cat si a celor congenitale.


Se recomanda control periodic la cateva luni, pentru orice tip de modificare. Se vor urmari urmatoarele:
- nevii care cresc foarte mult (majoritatea nevilor nu sunt mai mari decat latimea unui creion)
- nevii colorati neuniform (majoritatea nevilor au una, maxim doua culori, dar melanoamele au multe nuante pe suprafata lor)
- nevii cu margini sau suprafata neregulata (nevii sunt de obicei rotunzi sau ovalari, cu margini regulate)
- sangerarea, pruritul local, eritemul, inflamatia sau aparitia de crusta pe suprafata (in cazul in care formatiunea nu a fost traumatizata niciodata), care nu se vindeca in cateva saptamani
- aparitia unui nou nev care este neregulat sau de aspect ciudat (este normal sa apara noi nevi pe parcursul vietii, dar se recomanda controlul periodic al acestora, in cazul in care marginile devin neregulate sau neregulat colorate)
- inflamatie, umflatura sau pata fara o cauza evidenta, si care dureaza mai mult de cateva saptamani
- portiuni de tegument care sunt pruriginoase, indurate, scuamoase, murdare, sangerande sau eritematoase, fara o cauza evidenta (de exemplu eczema).

Expunerea in siguranta la soare

Cea mai eficianta metoda de prevenire a cancerului de piele consta in expunerea precauta la soare si limitarea expunerii prelungite la soare.
Nu va pacaliti spunand ca va veti arde numai daca faceti bai de soare, activitatile precum calatoria cu masina avand ferestrele deschise sau practicarea unor sporturi in aer liber, sunt de asemenea o modalitate de expunere la soare. Soarele poate arde si printre noi, de aceea este bine sa folosim protectie solara pe toata perioada anului.

Radiatiile ultraviolete provenite de la soare (care produc arsuri cutanate) sunt mai intense la mijlocul zilei (intre aprilie si septembrie), la altitudini ridicate (de exemplu in vacantele la ski), si cu cat suntem mai aproape de ecuator.

Urmatoarele sfaturi sunt utile pentru a ne proteja impotriva soarelui:- stati la umbra in momentele cand soarele este foarte puternic (intre 11 am si 3 pm)
- evitati expunerea la soare a nou-nascutilor si copiilor mici, folositi o crema cu factor de protectie solara mare, imbracati-i cu haine largi pentru a le proteja pielea delicata
- purtati haine largi, palarii cu boruri largi si ochelari de soare
- folositi o crema fotoprotectoare cu factor mare de protectie (minim SPF 15) si aplicati-o regulat, mai ales dupa baie
- evitati folosirea solarului sau a lampilor cu ultraviolete deoarece emit radiatii ultraviolete

Riscuri
Majoritatea cancerelor de piele apar datorita expunerii la soare. Cu toate acestea, numai una din zece persoane prezinta o alunita (nev) care este anormala (nev displazic), si care prezinta un risc mai mare de transformare in melanom comparativ cu un nev obisnuit. Nevii cu probleme sunt de obicei plani, de mari dimensiuni. Nevii displazici sunt uneori diagnosticati ca melanom malign deoarece pot avea aspecte asemanatoare.

Keratozele solare sau petele de la soare sunt formatiuni de mici dimensiuni, rosii, cu suprafata scuamoasa, care dau senzatie de rugos in cazul in care sunt palpate. Sunt mai frecvent intalnite la persoanele de peste 40 de ani, expuse prelungit la soare si reprezinta un alt semn de predispozitie catre melanom.

Riscul de a face melanom este crescut si in cazul persoanelor cu multi nevi; de obicei mai mult de 25 de alunite. In acest caz se recomanda precautie in privinta expunerii la soare si verificarea periodica a nevilor pentru orice tip de modificare. Acest lucru este foarte important mai ales daca exista antecedente familiale de melanom.

Alti factori de risc pentru melanom sunt:
- persoanele care au pistrui
- pielea de culoare deschisa
- sexul feminin (melanomul este mai frecvent la femei decat la barbati)
- episoade frecvente de arsuri solare in antecedente
- expunerea frecventa la soare.

Durerea la cancer

Cauzele durerii din cancer


In general tumorile maligne si tratamentul acestora cauzeaza durere pacientului. Durerea poate aparea atunci cand tumora comprima structurile osoase, nervoase sau alte organe. Metodele terapeutice cum ar fi interventia chirurgicala, chimioterapia si radioterapia, pot sa cauzeze dureri.


Controlul durerii din cancer


Durerea din cancer poate fi ameliorata. Pentru stabilirea unui plan individualizat pentru fiecare pacient, de ameliorare a durerii, trebuie consultat un medic specialist. Prin stabilirea unei strategii de ameliorare a durerii, calitatea vietii se va imbunatatii indiferent de stadiul bolii.


Descrierea durerii din cancer


Fiecare pacient cu cancer va avea un prag diferit al perceptiei durerii. Doar pacientul va putea descrie intensitatea durerii resimtite. Cu ocazia consulturilor medicale periodice, pacientul trebuie sa informeze medicul despre momentul aparitiei episoadelor dureroase si despre eficienta sau ineficienta tratamentului.
In momentul consultului medical, este foarte important ca medicului sa i se raspunda sincer si la obiect, atunci cand intreaba despre caracterul durerii.

De exemplu, medicul trebuie informat despre:

- momentul aparitiei durerii: cum este resimtita de catre pacient, durata si orice variatii ale intensitatii acesteia; pentru o descriere cat mai exacta a caracterului durerii, trebuie folosite cuvinte ca de exemplu, durere usoara, continua, "surda", sfasietoare, durere acuta si brusca sau arsura
- localizarea exacta a durerii: pentru o localizare cat mai exacta, din punct de vedere anatomic, se poate folosi o schema; medicul trebuie informat daca durerea este prezenta doar intr-un singur loc, daca este migratorie de la un sediu la altul (iradiaza) sau daca este prezenta in mai multe locuri in acelasi timp
- factorii care amelioreaza sau agraveaza durerea
- intensitatea si severitatea durerii: intensitatea durerii se poate descrie cu ajutorul unei scale gradate de la 0 la 10, unde 10 reprezinta durerea atroce, cu cea mai mare intensitate posibila, ce poate fi resimtita de pacient; pentru a veni atat in ajutorul pacientului cat si al medicului, se recomanda folosirea unui caiet pentru notarea zilelor si a orelor cand durerea se agraveaza sau se amelioreaza.


Aceste informatii trebuie aduse la cunostinta medicului, cu ocazia consulturilor medicale periodice sau prin anuntarea telefonica a medicului.

Pentru depistarea cauzelor ce declanseaza durerea, se recomanda efectuarea anumitor analize medicale cum ar fi analize sangvine, radiografii, scintigrafia, tomografia computerizata (CT) si rezonanta magnetica nucleara (RMN). Aceste analize pot fi repetate la un anumit interval de timp pentru a vedea daca tratamentul durerii este eficient sau nu.


Pentru controlul durerii, medicul va recomanda administrarea anumitor medicamente, combinatii de medicamente sau doze crescute de medicamente. Atunci cand este posibil, medicul va indeparta sau reduce tumora canceroasa care este raspunzatoare de aparitia durerii. Chimioterapia, radioterapia sau tratamentul chirurgical, se pot utiliza pentru a indeparta sau reduce tumora canceroasa.

De asemenea, exista multe optiuni terapeutice pentru controlul durerii, cum ar fi:


- caldura locala sau comprese reci
- vitaminoterapie
- terapii comportamentale, cum ar fi relaxarea, biofeedback-ul sau hipnoza
- medicamente fara prescriptie medicala, ca de exemplu: ibuprofen, ketoprofen, aspirina sau paracetamol
- medicamente prescrise de medic.

Acestea din urma sunt:

- medicamente antiinflamatoare, cum ar fi antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS) si corticosteroizii
- antialgice pentru cavitatea bucala (badijonari ale cavitatii bucale) pentru tratarea durerii
- opioidele, ca de exemplu hidrocodone, morfina si fentanyl
- antidepresive, cum ar fi inhibitorii receptorilor de serotonina (Paxil sau Zoloft) sau antidepresivele triciclice (Elavil sau Tofranil)
- anticonvulsivantele, ca de exemplu gabapentin (Neurontin) sau carbamazepina (Tegretol)
- unguente antialgice, cum ar fi unguentele ce contin capsaicin sau lidocaina, ce ajuta la ameliorarea durerii de la nivelul tegumentelor si a tesuturilor invecinate.

Pentru tratarea durerii severe sunt disponibile si alte terapii. Dintre acestea fac parte blocarea nervoasa si pompele ce se pot implanta subcutanat in organism, si care elibereaza medicamentele direct la nivelul maduvei spinarii. Pacientul poate apela si la psiholog pentru a putea face fata durerii. O mare parte dintre pacienti folosesc si terapii complementare pentru ameliorarea durerii, ca de exemplu acupunctura si aromoterapia.



Strategia terapeutica a durerii din cancer


Strategia terapeutica a durerii din cancer reprezinta inregistrarea intr-o fisa de evolutie, a tratamentului impotriva durerii si a raspunsului organismului la acesta. Aceasta inregistrare ajuta pacientul si medicul sa retina momentul utilizarii fiecarui tip de tratament, a eficientei si efectelor secundare atribuite acestuia. Aceste informatii sunt de folos atat pacientului cat si tuturor membrilor echipei medicale care se ocupa de acesta. In inregistrarile din fisa se vor mentiona toate modificarile terapiei, atat cele facute de pacient cat si cele facute de echipa medicala.




Dependenta de medicatia antialgica


Multi pacienti sunt ingrijorati la inceputul tratamentului pentru durerea din cancer, de aparitia dependentei fata de medicamentele antialgice. Acestia ar trebui asigurati de membrii echipei medicale, ca tratamentul impotriva durerii efectuat sub stricta supraveghere medicala, determina foarte rar dependenta. Daca pacientii sunt ingrijorati in aceasta privinta, atunci ei ar trebui sa ceara sfatul medicului.

Pacientii trebuie instruiti sa solicite tratament medical pentru durerea din cancer, ori de cate ori este nevoie. Durerea din cancer este mult mai usor de ameliorat, atunci cand tratamentul impotriva ei este inceput imediat ce aceasta apare. De asemenea, pacientii vor fi capabili sa anticipeze aparitia durerii si sa o trateze inainte ca aceasta sa apara, ca de exemplu inaintea unei activitati fizice intense. Durerea este foarte greu de tratat mai ales atunci cand aceasta a devenit severa, nefiind controlata de la debut.

Cauze

Durerea din cancer poate fi cauzata de boala insasi sau de procedurile medicale utilizate pentru diagnosticarea si tratarea cancerului. De asemenea, durerea poate fi cauzata de o infectie, ca de exemplu zona zoster (herpes zoster), care poate aparea datorita bolii insasi sau tratamentului antineoplazic. Intensitatea durerii poate varia in functie de cauza acesteia. Primul pas in realizarea unei strategii pentru ameliorarea durerii este intelegerea cauzelor determinante.


Durerea datorata cancerului insasi poate sa apara daca:

- cresterea tumorii comprima tesutul osos, structurile nervoase sau unele organe;
- tumora a metastazat la nivelul tesutului osos, afectand activitatea celulara normala si distrugand tesutul osos;
- cresterea tumorii comprima maduva spinarii, ceea ce poate determina durere de spate, durere la nivelul membrelor inferioare sau la nivelul gatului;
- tumora determina tumefierea, edemul sau blocajul unor organe interne, ca de exemplu obstructia intestinala.

Datorita faptului ca boala canceroasa este atat de agresiva si invaziva, tratamentul curativ trebuie sa fie cel putin la fel de puternic. In consecinta, acesta determina adesea disconfort si alte efecte secundare care necesita masuri terapeutice suplimentare. Investigatiile medicale sau procedurile terapeutice pot determina durere atat in timpul, cat si dupa realizarea acestora. Compresia sau distrugerea structurilor nervoase poate determina furnicaturi sau senzatie de arsura. Unele metode terapeutice, ca de exemplu interventia chirurgicala, radioterapia si chimioterapia, pot de asemenea sa determine durere. Intre 15 si 25 % dintre adulti si pana la 60% dintre copii, acuza durere asociata cu procedurile medicale folosite pentru a diagnostica si trata boala canceroasa


Tipuri de durere

Durerea din cancer poate deveni invalidanta daca nu este tratata. Aceasta poate fi un efect secundar, de lunga durata (durere cronica), al cancerului sau tratamentului antineoplazic sau poate aparea brusc (durere acuta). Durerea care apare in ciuda medicatiei sau altor tipuri de tratament, este numita durere persistenta. Tipul de durere resimtita de pacient depinde de tipul de cancer si de modul in care aceasta boala afecteaza organismul.
De exemplu:

- durerea surda, profunda la nivelul oaselor, poate fi determinata de compresia sau invazia tumorala la nivelul sistemului osos; afectarea sistemului osos poate fi determinata atat de o tumora cu punct de plecare osos cat si de o tumora care a migrat de la alt sediu (metastaze osoase); durerea osoasa este cea mai frecventa durere din cancer;
- durerea cu caracter de arsura poate fi cauzata de afectarea structurilor nervoase; de asemenea, aceasta durere poate fi cauzata si de distrugerea structurilor nervoase ca urmare a radioterapiei sau interventiei chirurgicale; durerea datorata afectarii structurilor nervoase este cea de-a doua cauza, ca frecventa, a durerii in cancer;
- durerea "fantoma" este acea durere sau orice alta senzatie care apare la nivelul unui segment al corpului care a fost indepartat chirurgical, ca de exemplu la nivelul sanului sau al unui membru.


Fiecare persoana are un anumit grad de perceptie a durerii. Doar pacientul poate sa descrie caracterele durerii. Se recomanda ca la consultul medical pacientul sa descrie conditiile de aparitie a durerii si metodele terapeutice care sunt eficiente pentru controlul durerii.


Consultul de specialitate

In cazul unui pacient cu cancer, se recomanda consultul medical daca apar urmatoarele:


- durere nou instalata si severa;
- durerea nu mai poate fi controlata cu terapia care a fost recomandata;
- medicamentele administrate pentru controlul durerii sunt eficiente doar o perioada scurta de timp;
- aparitia simptomelor noi, ca de exemplu dificultati la mers, la alimentatie sau la mictiune;
- aparitia efectelor secundare ca de exemplu, greata sau varsaturi, constipatie sau diaree;
- persistenta durerii afecteaza activitatile zilnice, cum ar fi alimentatia sau odihna.




Durerea poate fi controlata cu ajutorul unei echipe de cadre medicale care include medici (inclusiv medici specialisti in tratarea durerii sau in ingrijiri paleative), asistente medicale, psihologi, asistenti sociali si farmacisti. Pentru un control cat mai bun al durerii, membrii echipei medicale ar trebui sa colaboreze pentru a fi informati de schimbarile aparute in strategia terapeutica a pacientului. Fiecare echipa medicala ar trebui sa fie condusa de un lider, care de obicei este medicul specialist oncolog.


Tratament

Sunt descrise mai multe metode pentru controlul durerii din cancer. Deoarece durerea are un caracter unic pentru fiecare pacient, pot fi necesare diferite combinatii terapeutice pentru controlul acesteia si strategia terapeutica va trebui ajustata frecvent. Este foarte important ca pacientul sa fie sincer si precis, in legatura cu medicamentele care sunt eficiente sau nu in cazul sau. O strategie terapeutica agresiva va imbunatati calitatea vietii indiferent de stadiul bolii.




Medicamente eliberate pe baza prescriptiei medicale


De obicei, medicamentele eliberate pe baza prescriptiei medicale sunt necesare pentru controlul eficient al durerii. Administrarea acestor medicamente se face conform recomandarilor medicale; in cazul persistentei durerii este necesar consultul medicului. Dintre aceste medicamente fac parte:

- medicamente antiinflamatoare mai puternice, ca de exemplu antiinflamatoare steroidiene sau corticosteroizi (corticosteroizii sunt medicamente folosite in tratarea cancerului si a durerii din cancer, insa nu sunt identici cu steroizii anabolizanti folositi de cei care practica culturismul)
- bifosfonatii, cum ar fi Fosamax, Aredia si Didronel; celulele canceroase care s-au raspandit la nivelul tesutului osos afecteaza activitatea fiziologica a celulelor osoase; bifosfonatii impiedica activitatea celulelor canceroase si ajuta la reducerea distrugerii tesutului osos, diminuand disconfortul si riscul de fractura
- solutii orale, pentru ameliorarea durerii datorate inflamatiei mucoasei bucale
- opioide, cum ar fi Hidrocodon, Morfina si Fentanil
- antidepresive, cum ar fi inhibitorii receptorilor de serotonina (Paxil si Zoloft) sau antidepresivele triciclice (Elavil si Tofranil)
-anticonvulsivantele, ca de exemplu gabapentin (Neurontin) sau carbamazepina (Tegretol)
- unguente antialgice, cum ar fi unguentele ce contin capsaicin sau lidocaina, ce ajuta la ameliorarea durerii de la nivelul tegumentelor si a tesuturilor invecinate.




Alte optiuni terapeutice


Dintre optiunile terapeutice care pot fi, de asemenea, eficiente fac parte si urmatoarele:

- fizioterapia, ca de exemplu masajul, baile calde sau reci sau terapiile care au ca scop intarirea organismului
- yoga, exercitiile aerobice si alte tipuri de exercitii, care solicita sistemul muscular si osos, si ajuta la mentinerea mobilitatii, flexibilitatii si intaresc organismul
- terapii comportamentale, ca de exemplu relaxarea, meditatia sau terapia prin biofeedback (aceasta foloseste tehnici vizuale si auditive pentru a invata pacientul sa-si modifice raspunsul corporal) sau imaginatia stimulata (care mai este numita si vizualizare; este adesea recomandata pentru a se descoperi "un ajutor interior", "un ghid spiritual" sau "eu suprem")
- educatia si suportul emotional: pentru mai multe informatii in aceasta privinta, pacientul ar trebui sa se adreseze medicului, pentru a-l indruma catre departamentul de servicii sociale, din cadrul centrului de tratament pentru cancer sau din spital
- terapii complementare, ca de exemplu acupunctura, aromoterapia si terapia prin ras.


De retinut!


Este necesara o comunicare cat mai clara intre pacient si medic cu privire la terapiile eficiente sau ineficiente impotriva durerii. Cunoasterea caracterului durerii de catre pacient, ajuta medicul sa inteleaga mai bine simptomele pacientului si sa stabileasca o strategie terapeutica pentru tratarea acesteia. Multi pacienti sunt ingrijorati de aparitia dependentei la medicamentele antialgice. Medicamentele administrate in spital, sub supraveghere medicala, determina foarte rar dependenta. Se recomanda consultul medicului pentru a inlatura ingrijorarea pacientului. In cazul pacientilor deprimati sau anxiosi, controlul durerii este mult mai dificil de realizat. Se recomanda consultul medical pentru ameliorarea stresului si a anxietatii.

Preocupari privind deznodamantul

Scopul managementului durerii din cancer este acela de a ameliora pe cat posibil durerea pacientului, pentru ca acesta sa poata continua activitatile zilnice, cum ar fi serviciul, activitatile recreative, in timpul tratamentului si, pe cat posibil, in perioada de insanatosire dupa tratarea cancerului. Cu toate acestea, la un moment dat, tratamentul durerii nu va mai fi eficient. Cadrele medicale vor ajuta pacientul sa raspunda la intrebari sau sa-si manifeste preocuparea privind confortul personal. Personalul medical specializat in ingrijiri la domiciliu poate asigura asistenta medicala pacientului cu cancer chiar si la domiciliul acestuia.


Pacientul poate sa-si exprime in scris dorintele privind ingrijirile medicale in stadiul terminal, cu mult timp inainte de faza terminala, cu mentionarea optiunii privind asigurarea ingrijirilor medicale pana la final sau intreruperea acestora la un moment dat. Acesta poate alege dintre diferitele tipuri de tratament, care este cel mai eficient tratament pentru afectiunea sa. In cazul in care pacientul nu mai este capabil sa vorbeasca sau sa ia decizii, in numele sau va putea lua decizii persoana pe care acesta a desemnat-o (de regula un membru al familiei).


Intocmirea unui plan de ingrijiri medicale

Pacientul si familia sau alte persoane apropiate acestuia, au uneori dificultati in a-si aminti toate detaliile planului de ingrijiri medicale pentru durerea din cancer. Acest plan reprezinta inregistrarea scrisa a tratamentului si a raspunsului la tratament. Acesta trebuie realizat si actualizat cu ajutorul familiei si a personalului medical implicat in ingrijirea pacientului. In acest fel atat pacientul cat si echipa medicala pot sti in orice moment, cand a fost administrat un anumit tratament, eficienta sa si toate efectele secundare care au aparut in urma administrarii tratamentului. In acest mod pacientul va fi capabil sa comunice cu toti membrii echipei medicale si sa se monitorizeze in acest fel, progresul si eficienta planului realizat pentru a controla durerea din cancer.

De asemenea, in registrul in care este notat planul de ingrijiri medicale, este utila si notarea intrebarilor adresate medicilor, a raspunsurilor respective precum si a modificarilor planului terapeutic realizat de catre medici impreuna cu pacientul. Acest registru poate contine si alte informatii, ca de exemplu instructiuni precise, cum ar fi momentul cand pacientul trebuie sa solicite medicul, ce medic trebuie solicitat daca apar probleme sau daca pacientul are nelamuriri.




Conditiile care impun modificarea planului de ingrijiri medicale


Pe masura ce afectiunea progreseaza, este necesara schimbarea planului de ingrijire medicala pentru a controla durerea din cancer. In continuare sunt prezentate informatii care pot ajuta pacientul in luarea deciziei de a schimba sau nu planul terapeutic.


Trebuie consultat medicul daca:

- se constata durere recenta si severa
- durerea nu mai este controlata cu actualul plan terapeutic
- medicatia antialgica nu mai este la fel de eficienta dupa fiecare doza
- apar simptome noi, cum ar fi tulburari de mers, de alimentatie sau tulburari de mictiune
- apar noi efecte secundare, ca de exemplu greata sau varsatura, constipatie sau scaune diareeice
- durerea incepe sa afecteze activitatile zilnice, cum ar fi alimentatia sau somnul.


Tratament ambulatoriu

Administrarea tratamentului la domiciliu reduce durerea din cancer, amelioreaza efectele secundare si imbunatateste starea fizica si psihica a pacientului.

Atunci cand medicul recomanda medicamente pentru tratarea durerii, pacientul trebuie sa urmeze cu strictete instructiunile acestuia. Se recomanda consultul medicului asupra oricarui tratament administrat la domiciliu.






Tratamentul la domiciliu pentru greata si varsaturi, include urmarirea si tratarea simptomelor precoce de deshidratare, ca de exemplu gura uscata, saliva vascoasa si urina in cantitati reduse si foarte concentrata (inchisa la culoare). Tratamentul la domiciliu pentru scaune diareice include repausul digestiv si urmarirea cu atentie a simptomelor precoce de deshidratare. Inainte de administrarea medicamentelor eliberate fara prescriptie medicala, pentru scaunele diareice, trebuie consultat medicul.

Tratamentul la domiciliu pentru constipatie consta in efectuarea exercitiilor fizice usoare, cu aport hidric adecvat (minim 2 litri/zi), precum si o dieta bogata in fructe, legume si fibre. Majoritatea medicamentelor antialgice pot cauza sau agrava constipatia. Inainte de administrarea medicamentelor eliberate fara prescriptie medicala pentru constipatie (laxative) trebuie consultat medicul.



Tratament medicamentos

Pentru tratarea durerii din cancer se folosesc diferite tipuri de medicamente. Daca pacientul isi administreaza deja medicamente antialgice, acest lucru trebuie adus la cunostinta medicului, impreuna cu frecventa administrarii si eficienta acestor medicamente in controlul durerii din cancer.

Succesul in controlul durerii din cancer consta in administrarea medicamentelor antialgice conform unui program regulat, fara a se astepta ca durerea sa devina severa. Durerea se trateaza mult mai usor daca medicamentele se administreaza imediat ce apare durerea. Durerea este controlata la aproximativ 70-90% dintre persoanele care folosesc aceasta metoda de tratament.



Medicamente eliberate fara prescriptie medicala

Medicamentele eliberate fara prescriptie medicala uneori sunt suficiente pentru ameliorarea durerii. Acetaminofenul, ca de exemplu Tylenol sau Panadol, poate ameliora durerea, in timp ce antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS), cum ar fi Ibuprofen, Aspirina, Naproxen si Ketoprofen, amelioreaza durerea si de asemenea reduc inflamatia.

In cazul prezentei unor afectiuni asociate sau in antecedente, cum ar fi afectiuni ale ficatului sau rinichiului, hemoragii digestive, ulcer gastric, trebuie consultat medicul inainte de administrarea medicamentelor eliberate fara prescriptie medicala. Pacientul trebuie sa cunoasca posibilele efecte secundare si precautii, in cazul administrarii medicamentelor care nu sunt prescrise de medic.



Medicamente eliberate pe baza prescriptiei medicale


Adesea medicamentele prescrise sunt eficiente in controlul durerii. Medicamentele antialgice trebuie administrate conform sfatului medical; daca durerea persista este necesar consultul medicului.
Medicamentele prescrise pot fi utilizate singure sau in asociere cu medicamentele eliberate fara prescriptie medicala pentru ameliorarea durerii.
Exemple de medicamente prescrise:

- medicamente antiinflamatoare: ce de exemplu corticosteroizii (Prednison si Dexametazona)
- opioidele: cum ar fi Hidrocodona, Oxicodona, Morfina, Metadona si Fentanil
- bifosfanatii sau calcitonina: medicatia utilizata in tratarea durerilor osoase
- alte medicamente, ca de exemplu antidepresive sau anticonvulsivante
- chimioterapia, utilizata pentru a micsora dimensiunile tumorii care cauzeaza durere; tipul de chimioterapie administrata depinde de tipul de cancer, de zona afectata si de utilizarea anterioara a medicatiei chimioterapice.


De retinut!


Unii pacienti sunt ingrijorati de posibilitatea aparitiei dependentei la medicatia antialgica sau de aparitia rezistentei la aceasta medicatie. Aceste temeri pot determina pacientul sa intrerupa medicatia sau pot determina membrii familiei sa incurajeze pacientul sa nu-si administreze medicatia in continuare. Pacientul trebuie asigurat de personalul medical ca medicatia antialgica determina foarte rar dependenta, atunci cand este administrata in controlul durerii din cancer. Pentru linistirea pacientului, se recomanda ca acesta sa discute cu medicul despre temerile sale, inclusiv dependenta de medicamente si planul terapeutic de control al durerii.



Medicatia antialgica are eficienta maxima atunci cand este utilizata in momentul aparitiei durerii, in dozele prescrise de medic. In cazul in care pacientul stie ca durerea i se va agrava la un moment dat, ca de exemplu in timpul unei activitati fizice, acesta poate sa isi administreze medicamentele antialgice inainte de inceperea activitatii fizice. Dozele de medicamente pot fi crescute pentru a mentine eficienta acestora.
Medicamentele utilizate in tratamentul durerii canceroase pot fi foarte costisitoare. Daca problemele financiare impiedica pacientul sa-si administreze medicatia antialgica la intervalele recomandate, atunci acesta ar trebui sa discute acest lucru cu medicul curant. Medicul poate recomanda in aceste cazuri, apelarea la sprijin financiar din partea organizatiilor implicate in lupta impotriva cancerului, care ajuta pacientii sa-si procure medicamente costisitoare. De cele mai multe ori insa, medicamentele mai ieftine sunt cel putin la fel de eficiente ca si cele foarte scumpe.


Tratament chirurgical

Terapia chirurgicala este utilizata pentru indepartarea tumorilor care comprima structurile nervoase, oasele si maduva spinarii, in acest mod fiind ameliorata durerea. De asemenea, tratamentul chirurgical poate fi utilizat pentru rezolvarea unei ocluzii intestinale datorate invaziei tumorale la nivelul intestinului, care poate bloca tranzitul. Unele tehnici chirurgicale pot creste calitatea vietii si supravietuirea pe termen lung. Tipul tehnicii chirurgicale depinde de tipul tumorii pe care pacientul o are, de zona afectata si de tratamentele anterioare.


De retinut!


Cu toate ca interventia chirurgicala realizata in scopul ameliorarii durerii din cancer nu vindeca tumora maligna, aceasta poate imbunatati calitatea vietii si supravietuirea pe termen lung. Inainte de efectuarea interventiei chirurgicale pentru ameliorarea durerii, pacientul trebuie sa discute cu medicul specialist despre beneficiile si riscurile interventiei chirurgicale.


Alte tratamente


Atunci cand medicatia antialgica nu reuseste sa amelioreze durerea din cancer sau are efecte secundare multiple, se pot utiliza alte metode terapeutice, cum ar fi radioterapia si blocarea nervoasa. Aceste metode terapeutice au ca scop mai mult ameliorarea durerii decat tratarea bolii care cauzeaza durerea.

Radioterapia este utilizata cu scopul de a distruge proliferarea tumorii maligne care comprima structurile nervoase, oasele sau maduva spinarii. Radioterapia administrata depinde de tipul tumorii maligne, de zona afectata si de tipul de radioterapie efectuat anterior. Distrugerea proliferarii tumorii maligne inlatura presiunea (comprimarea) exercitata de tumora asupra organelor si structurilor nervoase, reducand in acest fel si durerea.
Blocarea nervoasa este utilizata pentru controlul durerii care nu raspunde la alte metode terapeutice. Aceasta terapie este utilizata de obicei, doar in cazurile in care alte metode terapeutice sunt tolerate cu dificultate de catre pacient, sunt ineficiente sau neadecvate. In cazul unei tumori localizate intr-o zona de dimensiuni mici, ca de exemplu la nivelul coastei sau la nivelul unui organ intern, cum ar fi pancreasul, distrugerea structurilor nervoase care deservesc zonele respective nu numai ca amelioreaza durerea dar de asemenea reduce si dozele de medicamente necesare pentru tratarea durerii. De asemenea sunt reduse si efectele secundare datorate medicatiei antialgice.

O pompa implantabila poate fi folosita pentru administrarea medicamentelor antialgice direct la nivelul maduvei spinarii. In acest mod durerea este controlata cu doze scazute de medicamente, consecutiv scazand si efectele secundare.


De retinut!


Radioterapia poate determina efecte secundare neplacute, ca de exemplu diareea si oboseala. Tipul de efecte secundare care pot aparea, depinde de tipul tumorii maligne, de zona afectata si de tipul de radiatii. La domiciliu, pentru ameliorarea acestor efecte secundare, pacientul poate folosi medicamente pentru tratarea scaunelor diareice si a oboselii. Blocarea nervoasa poate determina pierderea sensibilitatii sau in cazuri rare, paralizie in zona afectata sau in tesuturile din jurul acesteia.

Cancerul colorectal

Tumora maligna, neoplazica sau canceroasa, se formeaza prin inmultirea necontrolata a unui grup de celule cu formarea unui tesut anormal si caractere maligne - dezvoltare accelerata, invazie, metastazare, etc.
In cazul cancerului de colon sau rect tumora se dezvolta in structura peretelui colic sau rectal.

Este posibil ca o perioada indelungata (6-12 luni) sa nu fie sesizate semne sau simptome ale bolii neoplazice, pentru ca ulterior simptomele sa apara diferit in functie de localizarea la nivelul diferitelor segmente:
- colonul drept - manifestandu-se prin durere discreta, dar persistenta si neinfluentata de calmante, localizata in flancul sau fosa iliaca dreapta, balonare abdominala, diaree, cu scaune de putrefactie, rezistenta de asemenea la tratament, pierdere in greutate, astenie, dinamie, starea subfebrila, sangerari si mai tarziu anemia
- colonul stang - manifestate prin jena in partea stanga, cu balonare si gaze, durerea crescand progresiv in intensitate si cedand uneori la masaj abdominal, mai tarziu, apar fenomene de stenoza cu constipatie si falsa diaree; complicatia frecventa in cazul cancerului sigmoidian este reprezentata de ocluzia prin stenoza tumorala
- rect - jena la defecare, constipatie de multe ori urmata de scaune moi, cu sange, mucus si puroi, senzatie de evacuare incompleta. Simptomele se agraveaza in cazul obstructiei sau ulceratiei rectului sau intestinului.


Cuprins articol
1.Generalitati2.Simptome3.Factori de risc4.TratamentSimptomeSusPutem sintetiza simptomele astfel:
- prezenta sangelui in scaun;
- scaune neobisnuite (diaree, constipatie sau amandoua odata) de lunga durata si fara alta cauza aparenta;
- crampe frecvente, constante, timp de mai multe zile;
- scaune mai mici ca de obicei;
- diverse tulburari digestive si de tranzit (balonari, senzatie de satietate sau crampe);
- dureri abdominale difuze asociind distensie abdominala;
- nevoia de a avea scaun dar fara a elimina materii fecale;
- senzatia de defecare incompleta;
- pierdere in greutate;
- anemie - de obicei urmare a unei sangerari la nivelul intestinului, microscopica sau macroscopica;
- durere difuza sau senzatie de presiune care se poate iradia in regiunea perianala.
Aceste simptome insa nu sunt neaparat semne ale unui cancer colo-rectal. Ele pot avea si alte cauze. Diagnosticul prezumtiv, pozitiv si apoi de certitudine vor fi stabilite de catre un medic specializat si in urma unor investigatii specifice.


Factori de riscSusFactorii de risc pentru cancerul colorectal pot fi:
- varsta (la persoanele in varsta riscul este mai mare);
- polipii (mici tumori benigne prezente pe peretele intern al colonului si rectului);
- antecedente in familie de cancer de colon si rect;
- alimentatia saraca in fructe si legume si predominant axat pe grasimi si carne;
- obezitatea;
- sedentarismul;
- consumul exagerat de alcool;
- prezenta unei boli inflamatorii la nivelul tubului digestiv (colita ulceroasa sau boala Crohn);
- tabagismul.

Persoanele cu antecedente familiale de cancer de colon sau rect, in special daca o ruda de gradul 1 a suferit de cancer inainte de 45 de ani, sunt cele mai expuse riscului de imbolnavire. Aceste persoane sunt deseori monitorizate in vederea depistarii precoce a acestui tip de cancer.
In prezent se efectueaza cercetari cu scopul de a determina efectele alimentatiei asupra riscului de cancer colorectal. S-a demonstrat ca un regim alimentar bogat in fructe si legume reduce riscul imbolnavirii. Se pare ca un regim alimentar bogat in fibre si sarac in grasimi animale reduce de asemenea acest risc.
Uneori cancerul de colon si rect poate aparea in absenta tuturor factorilor descrisi mai sus.

Complicatiile cancerului de colon constau in: hemoragii grave, perforatii paratumorale sau diastatice in cazul ocluzie, cu peritonita stercorala (extrem de grava), stenoza cu fenomene ocluzive, fistule, infectii secundare si metastaze.


TratamentSusTratamentul cancerului colorectal poate fi, in functie de gravitatea bolii, astfel:
- chirurgical - segmentul intestinal in care se afla tumoarea trebuie extirpat, inainte de extinderea ei in profunzime sau de aparitia metastazelor.
- tratamentul cu raze Roentgen si radioterapia si chimioterapia antitumorala.
- tratamentul simptomatic se prescrie mai ales in cazurile inoperabile si terminale. In acest caz se pot prescrie opiacee, antispastice si anestezice locale - ce au regim strict si se vor prescrie pe retete speciale.

Cancer-semne ale bolii

Cancer este termenul medical ce pare sa ne sperie cel mai mult in prezent. Boala universala, ce isi alege pacientii din toate paturile sociale, din toate categoriile de varsta si uneori chiar fara a exista factori predispozanti sau de risc, cancerul cuprinde in prezent peste 100 de tipuri diferite, majoritatea avand localizari si simptome specifice. De multe ori organismul incearca sa ne avertizeze ca ceva este in neregula, iar semnalele sale trebuie ascultate si receptionate, iar cea mai sigura atitudine pe care o putem adopta este de a ne prezenta cat mai grabnic la medic.

Cele mai multe tipuri de cancer POT fi vindecate daca suntem preventivi si alegem sa ne adresam medicului in vederea obtinerii unei pareri specializate. Intr-adevar exista numeroare neoplazii care sunt mute din punct de vedete clinic si cand sunt detectate este deja prea tarziu. Insa, majoritatea neoplaziilor prezinta semne si simptome care le fac detectabile, si care daca sunt detectate intr-un stadiu precoce acestea sunt perfect vindecabile

Este foarte important de precizat faptul ca cele mai multe semne si simptome ale cancerului sunt, totusi, nespecifice, si ele pot sa apara in cadrul tabloului clinic al unor boli benigne, uneori cu evolutie autolimitanta. Aceasta nu este insa o scuza pentru a nu ne adresa medicului specialist in vederea efectuarii unor controale amanuntite, ci doar o precizare care sa ne linisteasca si sa ne faca sa nu ne gandim de cele mai multe ori la ce este mai rau.

Femeile par a fi un grup de pacienti mult mai vigilenti decat barbatii. Ele sunt mai atente in ceea ce priveste starea de sanatate a organismului si sunt mai predispuse la analize si teste pentru screeningul cancerului, precum si la prezentarea la controale ulterioare care sa stabileasca daca ceva este in neregula in corp. Aceasta constatare este facuta de specialistii care au investigat grupuri de pacienti separate conform criteriului “sex” si care au observat ca femeile sunt mai compliante si pot juca un rol mult mai activ in pastrarea sanatatii si in detectarea precoce a anumitor afectiuni. De asemenea, ele se prezinta si mai devreme la medic, in cazul in care observa simptome de alarma sau daca starea de sanatate pur si simplu se deterioreaza.

Desi aceasta observatia poate imbucura medicii, exista desigur si exceptii. Femeile, sunt, ca un grup general, mult mai compliante, insa uneori exista si exceptii. Din pacate aceasta tendinta a fost observata mai frecvent in randul femeilor tinere. Se pare ca ele sunt mai ignorante in ceea ce priveste semnele cu eventual caracter premonitor, considerand adesea ca de fapt cancerul este o problema de sanatate ce afecteaza mai ales varstele inaintate.

Chiar daca in multe cazuri aceasta observatie este adevarata, nu trebuie ignorat faptul ca sunt foarte multe femei tinere care se confrunta cu diverse neoplazii: cancer de col, de san, de colon, de ovar. In plus, unele femei aleg in mod deliberat si intentionat sa ignore semnele si unele simptome, considerand ca nu li se poate intampla tocmai lor sa dezvolte o neoplazie (indiferent de localizarea acesteia). Altele considera ca, din start, cancerul este o afectiune incurabila, asa ca este mai bine sa lase lucrurile sa evolueze natural, fara sa incerce sa faca ceva pentru a stopa aceasta. O astfel de atitudine noncombat este complet eronata, deoarece cancerul descoperit precoce este o boala ce poate fi vindecata, ce poate fi tinuta sub control si care nu trebuie sa semnifice neaparat decesul pacientului.

Medicii prefera sa promoveze o atitudine echilibrata in ceea ce priveste modul in care privim si abordam probleme generale de sanatate. Nu totul semnifica un cancer, insa nu trebuie sa stam nepasatori daca observam ca organismul nu mai functioneaza in parametri normali. De asemenea, nici hipohondria nu trebui incurajata: uneori suntem mai obositi doar pentru ca am muncit mai mult, suntem constipati pentru ca avem un regim alimentar insuficient in fibre.

Care este insa limita intre normal si patologic? Cand ar trebui sa ne prezentam la medic si care sunt cele mai frecvente simptome, aparent banale si cu caracter benign, ce pot semnifica de fapt o afectiune mai grava? In continuare va prezentam cele mai frecvente 15 simptome pe care specialistii ne recomanda sa le tratam cu atentie si sa ne adresam medicului in cazul in care le observam pentru o perioada mai indelungata.


Semne ale cancerului:

Reducere semnificativa si inexplicabila in greutate
Majoritatea femeilor sunt, de cele mai multe ori, incantate daca reusesc sa slabeasca fara efort intr-o perioada redusa de timp. Ce poate fi mai bine decat sa pierdem cateva kilograme fara sa ne straduim, fara sa trecem la o dieta drastica, in timp ce ne bucuram de alimentele preferate? Totusi, specialistii ne recomanda sa fim foarte prudenti! O scadere mai mare de 5 kilograme intr-o luna, in absenta unui efort fizic sporit sau a unei diete restrictive ar trebui investigata, considera specialistii.

O astfel de problema este foarte frecvent asociata cancerului, considerat una din cele mai importante boli consumptive. Ea spoliaza organismul de calorii si stimuleaza scaderea in greutate, producand aceste efecte intr- un timp foarte scurt. Uneori este insotita si de modificarea apetitului, insa aceasta nu apare in mod obligatoriu. Desigur, exista si alte cauze pentru o pierdere semnificativa in greutate, cum ar fi hipertiroidism (o glanda tiroida hiperactiva) sau infectii virale sau bacteriene.

Daca va prezentati la medic acuzand acest simptom, trebuie sa va pregatiti din timp deoarece starea dumneavoastra de sanatate va fi atent, si in amanunt, investigata. Trebuie excluse diverse cauze, incepand cu cele benigne, iar aceasta va necesita investigatii laborioase. Scaderea in greutate este un semn nespecific, ce poate sa apara in cadrul unor afectiuni foarte variate, acesta fiind motivul pentru care investigarea ei nu este niciodata un lucru usor de realizat.

Balonarea
Balonarea este una din cele mai frecvente acuze cu care femeile se confrunta zilnic. Este atat de frecventa incat cele mai multe o considera…”normala”! Balonarea nu este intotdeauna benigna, pe cum am crede, iar dieta sau stilul de viata sedentar nu pot fi incriminate mereu in aparitia ei. Balonarea si disconfortul asociat ei pot fi semne de cancer ovarian.

Cancerul ovarian ramane o importanta problema de sanatate a femeilor deoarece este adesea descoperit in stadii foarte avansate, depasite uneori din punct de vedere terapeutic. Prognosticul pacientelor diagnosticate cu cancer ovarian variaza semnificativ in functie de stadiul in care este descoperita tumora. Daca pacienta se prezinta precoce la medic si neoplazia este surprinsa intr- o etapa incipienta, rata de supravieturie la 5 ani, dupa tratamentul adecvat este mai mare de 75%. Daca insa prezentarea s-a facut prea tarziu si tumora s-a extins in cavitatea abdominala, determinand metastaze peritoneale si insamantari la distanta, rata supravieturiii scade dramatic la 20%.

Acestea este motivul pentru care medicii insista ca o balonare cronica sa fie investigata. Daca totul este in regula si se poate rezolva doar cu recomandari dietetice, pacienta poate sta mult mai linistita. Daca insa este vorba de ceva mai grav, este mult mai bine sa se descopere din timp, pentru ca tratamentul va fi si el mult mai eficient. Balonarea nu este inalt sugestiva pentru cancerul ovarian, insa trebuie privita ca un semnal de alarma. Iar intensitatea acestuia este cu atat mai crescuta cu cat este insotita si de dureri cu localizare pelvina sau abdominala joasa, cu satietate precoce sau chiar cu tulburari de urinat (senzatie de golire incompleta, senzatie de mictiune imperioasa, durere la urinat sau urinat cu efort).

Daca senzatia de balonare se mentine mai mult de cateva saptamani si este zilnica, specialistii insista sa va adresati medicului curant, sau medicului de familie. Cel mai probabil vi se vor recolta analize, precum si probe din scaun (pentru detectarea unor eventuale hemoragii manifeste sau hemoragii oculte) si vi se vor efectua investigatii imagistice (tomografii computerizate).

De retinut !
Cele mai importante semne si simptome ale unui cancer ovarian, cancer cu mortalitate ridicata datorita descoperirii tardive, sunt:
- Balonare;
- Constipatie;
- Flatulenta si diaree;
- Pierderea apetitului sau aparitia senzatiei de plenitudine si satietate precoce;
- Poliurie (urinare frecventa);
- Senzatie de presiune si durere pelvina;
- Dispareunie;
- Menstruatii neregulate (pentru femeile aflate inca la varsta reproductiva).

Modificari ale sanilor
Majoritatea femeilor stiu foarte multe despre sanii lor, chiar daca nu ii examineaza periodic, si stiu ca trebuie sa fie atente daca apare vreo modificare. Aceasta implica modificare de aspect, de consistenta, de forma, daca apar scurgeri mamelonare anormale sau daca apar mase nodulare in interiorul parenchimului glandular. Intr-adevar, unul din cele mai importante semne ale cancerului mamar este aparitia unui nodul care se va dezvolta si va creste in dimensiuni.

O parte din nodulii care apar in timp in san sunt de natura benigna, de tipul fibroadenoamelor sau chisturilor, insa cancerul de san este o problema foarte grava si frecventa si orice nodul trebuie investigat amanuntit inainte de a putea stabili daca este sau nu benign.
De asemenea, specialistii recomanda ca toate femeile sa se prezinte la medic in cazul in care observa:
- Inrosirea tegumentului si ingrosarea acestuia, chiar daca este localizata sau generalizata, ce poate fi similara unei reactii alergice, dar cu caracter persistent. O astfel de modificare poate fi sugestiva pentru o forma foarte agresiva de cancer, si anume forma inflamatorie;
- Modificarea aspectului mameloanelor este si ea foarte importanta. Daca apare o scurgere anormala (in absenta unei lactatii fiziologice sau a sarcinii), aceasta poate fi semn de cancer, dar poate fi observata si in alte patologii sistemice, precum insuficienta renala, prolactinoame (tumori hipofizare secretante de prolactina, hormon ce stimuleaza secretia lactata a glandei mamare). In cazul in care secretia capata caracter sangvinolent, prezentarea la medic trebuie facuta imediat.

De cele mai multe ori diagnosticul se stabileste prin efectuarea de mamografii, tomografii computerizate (CT) si examene de rezonanta magnetica nucleara (RMN). Uneori, pentru ca diagnosticul sa fie cat mai sigur, medicul poate indica si efectuarea unor biopsii ale nodulului (daca acesta exista). Se vor recolta fragmente tisulare din masa tumorala, care vor fi apoi investigate microscopic de catre un medic anatomopatolog, care va putea stabili natura tumorii. Aceasta procedura se efectueaza cu anestezie, astfel incat disconfortul pacientei sa fie minim.

Hemoragii vaginale intermenstruale
Femeile aflate la premenopauza (perioada ce precede si anunta instalarea menopauzei) sunt cele care ignora cel mai adesea o hemoragie vaginala, considerand ca aceasta apare ca urmare a modificarilor hormonale ce caracterizeaza perioada. In plus, ele pot chiar confunda o hemoragie digestiva inferioara cu o hemoragie vaginala “normala”. Hemoragiile vaginale patologice sunt foarte importante, mai ales cand femeia este normal menstruata.

Ele trebuie verificate de catre medic, iar cauza lor, trebuie tratata. Orice hemoragia aparuta intre menstre, dupa contact sexual sau dupa instalarea menopauzei, impune verificare de catre un medic specialist, deoarece poate fi semn de cancer endometrial. De asemenea, hemoragiile recurente, cele care dureaza mai mult de 2 zile si apar fara o cauza anume, sau o sangerare menstruala abundenta (menometroragie) impun si ele, la randul lor, consult de specialitate.

Cancerul endometrial este unul din cele mai frecvente tipuri de cancere ginecologice, si aproximativ 2/3 din paciente acuza sangerari anormale in perioada de debut a neoplaziei. Un astfel de semn este mai important in cazul femeilor trecute de 50 de ani, deoarece si riscul de aparitie a cancerului endometrial creste semnificativ pe masura ce femeia inainteaza in varsta.

Alte cauze pentru sangerari vaginale sunt:
- Cervicita, endometrita, chisturi ovariene;
- Infectii vaginale complicate;
- Fibroame uterine;
- Boala inflamatorie pelvina.

In cazul in care hemoragia nu are punct de plecare genital, ci digestiv, poate fi semn de cancer colorectal. Chiar si astfel de sangerari trebuie analizate din punct de vedere al normalului fiecarei paciente: daca aceasta are menstruatii mai abundente, sau daca obisnuieste sa sangereze cu cateva zile inainte sau dupa menstruatie, importanta lor poate fi cu totul alta. Investigatiile efectuate pentru excluderea unui cancer endometrial sau a unei alte forme de cancer includ efectuarea unui examen ginecologic complet, completat cu ecografie sau chiar biopsie endometriala, daca exista factori de risc sugestivi pentru un cancer sau o alta afectiune grava.

Modificari cutanate
Alunitele, negii precum si orice alte semne cutanate ar trebui verificate periodic pentru a fi atenti daca isi modifica aspectul. Importanta acestei autoexaminari rezida in faptul ca orice modificare de aspect, de culoare sau de integritate a unor pete cutanate sau a unor semne tegumentare poate fi un indiciu precoce de cancer de piele. Cancerul de piele este o afectiune ce pare a castiga din ce in ce mai mult teren in cadrul neoplaziilor, datorita poluarii si intensificarii puterii radiatilor solare, principalele cauze incriminate in aparitia sa.

Alunitele cu potential malign sunt cele cu aspect neuniform, multicolor, cu margini neregulate si contur difuz, care sangereaza sau care cresc foarte rapid in dimensiuni de la o zi la alta. Specialistii ne sfatuiesc sa nu ignoram nici aparitia unor pete hiper sau hipopigmentare, a unor leziuni sangerande ce nu se vindeca, a unor zone ce se descuameaza excesiv, sau a unor cicatrici ce isi modifica consistenta si textura. Nu exista un anumit interval definit ca fiind sigur pentru a supraveghea cresterea in dimensiuni a unei alunite, de aceea, cel mai sigur este sa ne prezentam la medic imediat ce observam ca o modificare apare, indiferent de natura ei.

Cancerul de piele poate fi rezolvat cu succes daca pacientul se adreseaza in timp util medicului. Cu cat timpul trece si leziunea se mareste, cu atat creste si riscul ca ea sa devina neoperabila. In cazul in care avem alunite sau negi cu aspect suspect sau care sunt supusi unor traumatisme fizice permanente (daca au, de exemplu, dimensiuni mai mari, sunt reliefate) cea mai buna si sigura abordare este excizia lor chirurgicala. Ulterior ele vor fi si examinate anatomopatologic pentru a se stabili natura lor: benigna sau maligna.

Disfagie
Specialistii definesc termenul de disfagie ca fiind dificultatea la deglutitie (inghitire), acompaniata de senzatia ca alimentele se opresc la un anumit nivel in pasajul lor catre stomac (cavitate bucala, faringe, esofag). Disfagia poate fi un semn de esofagita sau de boala de reflux gastroesofagian, avand semnificatie benigna, sau poate fi mai pericolasa.

Caracterul disfagiei este foarte important, si specialistii insita ca de fiecare data cand ne prezentam la medic pentru acest simptom sa nu uitam sa mentionam daca disfagia a aparut brusc sau daca s-a instalat treptat, daca este insotita sau nu de pirozis si care sunt alimentele pentru care exista dificultate la deglutitie. Disfagia aparuta la solide, mai ales la bucati de carne, cu evolutie treptata in cateva saptamani sau luni, poate fi un semn de cancer.

Disfagia este uneori atat de importanta incat poate determina pacientul sa isi modifice drastic regimul alimentar, adoptand o dieta bazata pe alimente semisolide sau chiar predominant lichida (ciorbe, supe, shak- euri proteice). Este foarte important si momentul in care apare: de exemplu, daca apare la 5-10 secunde dupa deglutie, poate fi sugestiva pentru cancer esofagian.

Una din cele mai importante afectiuni ce apare in urma esofagitei cronice de reflux, si care este in sine un factor de risc pentru aparitia cancerului esofagian, este esofagul Barrett. Aceasta conditie se caracterizeaza prin aparitia unor zone de metaplazie (tesut modificat ca urmare a unor traumatisme repetate de natura peptido- chimica), ce sunt foarte sugestibile modificarilor neoplazice.

Orice tulburare de deglutitie trebuie inevstigata in mod corespunzator, deoarece afecteaza starea de nutritie a organismului. Deoarece astfel de probleme apar mai frecvent la persoanele in varsta, atentia acordata lor trebuie sporita deoarece casexia se poate instala relativ repede pe un teren metabolic dominat de procese catabolice. Investigarea disfagiei include efectuarea de radiografii, atat pe gol cat si dupa administrarea de substanta de contrat (bariu), care pot evidentia stricturi sau alte malfomatii ale calibrului esofagian, pierderi de substanta sau modificarea motilitatii.

Esofagoscopia este si ea o alternativa diagnostica pe care medicii o pot alege, mai ales daca examenul baritat nu este destul de clar. Se poate determina si pH- ul esofagian, pentru a stabili daca exista reflux acid din stomac, ceea ce favorizeaza aparitia esofagului Barrett.

Hematemeza, hemoptizie, rectoragieSusSangele aparut in lichidul de varsatura, in expectoratie, in scaun sau in urina este intotdeuna un semn de alarma! Nu ignorati niciodata aceasta avertizare si prezentati- va la medic ori de cate ori observati modificarea de culoare ale acestor secretii sau produse biologice.

Hematemeza reprezinta termenul de specialitate ce descrie varsatura cu sange, adesea acesta fiind digerat si aparand in voma precum zatul de cafea. Ea este expresie a unei hemoragii digestive superioare, fie din esofag, stomac sau portiunea proximala a duodenului. Foarte rar poate fi datorata de o hemoragie nazala ce se scurge prin faringele posterior. In cazul in care hemoargia este masiva, adesea sangele nu mai apare negru maroniu, ci este pur si simplu rosu, amestecat sau nu cu cheaguri.

Hematemeza este insotita adesea si de melena, adica de eliminarea de materii fecale negricioase, avand un aspect lucios, precum pacura, si un miros specific. Melena apare in majoritatea cazurilor in prezenta unei hemoragii, insa au fost descrise si cazuri in care scaunul capata o coloratie negricioasa daca dieta este bogata in produse continand fier sau in suplimente minerale ce il include. Diferenta consta in faptul ca melena din hemoragii este un scaun neformat, moale, fara a fi insa diareic. Aceste caracteristici se datoreaza faptului ca sangele actioneaza precum un iritant asupra intestinului si grabeste tranzitul, in timp ce scaunul negricios datorat fierului este de consistenta normala, uneori chiar mai tare.

Rectoragia inseamna eliminarea anala de sange proaspat, la inceputul scaunului, sau amestecat cu acesta. Rectoragia este semn de hemoragia digestiva inferioara. In cazul in care localizarea ei este mai inalta, la nivel de duoden distal, sangele poate sa apara partial digerat, fara a fi insa vorba de un scaun melenic. Apare in aceasta situatie hematochezia, situatie cu semnificatie similara rectoragiei.

Rectoragia poate fi semn de cancer colorectal, de hemoroizi iar prezenta ei nu trebuie neglijata. Alte semne sugestive pentru cancerul de colon sunt modificarile tranzitului intestinal, care pot fi diaree sau constipatie, balonare, flatulenta. Adesea, investigatia de electie a rectoragiei este colonoscopia. Ea poate sa precizeze daca exista o sursa activa de sangerare, care este localizarea ei, iar uneori, daca exista o leziune detectata, colonoscopia poate servi si pentru recoltarea de fragmente tisulare ce vor fi apoi analizate microscopic in vederea stabilirii naturii leziunii respective.

Hematuria este si ea un semn ce trebuie investigat. In unele cazuri prezenta sangelui amestecat urinei este datorata menstruatiei, daca este perioada ei, insa in afara acesteia hematuria poate semnifica o afectiune renala grava, cancer renal sau cancer vezical.

Hemoptizia sau eliminarea de sputa sangvinolenta sau franc hemoragica este un semn ce caracterizeaza mai ales cancerul pulmonar. Desi poate fi periculoasa, si cu siguranta sperie pacientul, hemoptizia trebuie investigata anterior asocierii ei sigure cu un proces neoplazic, hemoptizia poate sa apara si in urma unei tuse violente, cand efortul este atat de puternic incat apar modificari presionale si se pot sparge unele vase, ceea ce determina aparitia sangelui in sputa. Daca sputa sangvinolenta apare izolat, iar episodul nu se repeta, caracterul ei este mai degraba benign. Alte cauze importante de hemoptizie sunt trombembolismul pulmonar, edemul pulmonar, insuficienta cardiaca, pneumonii, bronsite.

Relatia dintre durere cronica si depresiaSusSpecialistii recomanda ca toate femeile care acuza durere persistenta localizata la nivel abdominal sau abdomino- pelvin si care devin depresive pe fondul acesteia, sa se prezinte la un consult de specialitate, in vederea investigarii starii generale de sanatate. Aceasta recomandare este explicata prin faptul ca numeroase studii au descoperit existenta unei legaturi intre durerea abdominala, depresia si aparitia cancerului pancreatic. Desi legatura a fost sesizata de grupuri diferite de cercetatori, conexiunea dintre aceste semne si simptome si cancerul de pancreas nu a fost deocamdata pe deplin inteleasa.

De retinut !
Cele mai importante semne si simptome care pot prevesti cancerul pancreatic sunt:
- Durere abdominala ce poate iradia in spate;
- Icter sclerotegumentar;
- Diminuarea semnificativa a apetitului;
- Scadere ponderala;
- Depresie.

Indigestie
Indigestia poate sa apara intr- o serie de situatii fiziologice, precum sarcina. De cele mai multe ori, ea este trecatoare si nu are un rasunet sistemic. Indigestia care apare insa in absenta unei cauze cunoscute si care se insoteste de alterarea starii generale, de scadere ponderala, poate fi sugestiva pentru o serie de afectiuni grave, chiar cancere. Cele mai frecvente cancere care se insotesc de indigestie sunt cancerele digestive, in particular cancerul de esofag si de stomac.

Indigestia se poate manifesta prin disconfort abdominal, pirozis, modificarea apetitului, stare de rau general si flatulenta. Exista o serie de factori care pot creste riscul de aparitie a indigestiei, acestia fiind in special: consumul exagerat de alcool, fumatul, administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene, stil de viata dezordonat, in care mesele nu sunt regulate.

Modificari aparute la nivelul cavitatii bucaleSusFumatul afecteaza sanatatea organismului in ansamblu. Determina o crestere a riscului de aparitie a afectiunilor pulmonare, cardiace, a diverselor cancere, in special de plamani sau de cavitate bucala. Fumatul imbatraneste foarte mult, modifica pigmentarea pielii si aspectul degetelor, dar in acelasi timp ingroasa si vocea, facand-o uneori de nerecunoscut. Aspecte minore, insa foarte importante pentru o femeie.

Specialistii recomanda doamnelor care fumeaza (precum si tuturor pacientilor care au acest factor de risc) sa fie foarte atente la aparitia de pete albicioase pe mucoasa bucala sau pe suprafata limbii. Aceste leziuni pigmentate sunt considerate a fi stari premaligne ce pot progresa catre cancer de cavitate bucala. Petele se numesc “leucoplakie”, iar aspectul lor variaza foarte mult de la pacient la pacient. Desi fumatul ramane principala cauza de aparitie a acestei afectiune, petele albicioase pot sa insoteasca si alte afectiuni sistemice, precum avitaminoza A, C sau de B12, candidoza bucala, si infectia HIV.

In cazul in care observati aparitia acestor tipuri de leziuni, cel mai bine este sa va consultati medicul sau stomatologul pentru a hotara impreuna care sunt urmatorii pasi ce trebuie facuti in investigarea, diagnosticarea si tratarea acestor leziuni aparente inofensive, dar care se pot dovedi periculoase.

Durerea
Pe masura ce inaintam in varsta se pare ca ne plangem de cat mai multe dureri. Multe si variate! Insa, oricat de nesemnificative par unele, si mai mult ne agaseaza prin prezenta lor continua decat prin intensitate, durerile trebuie tratate adecvat. Durerile generalizate sau localizate pot fi un semn de cancer, insa probabilitatea este mai redusa.

Exista numeroase motive pentru care apar durerile, insa indiferent care sunt acestea, ele nu trebuie trecute cu vederea. Orice sindrom dureros care nu se amelioreaza in urma administrarii de analgezice obisnuite (antiinflamatoare nesteroidiene, paracetamol, algocalmin) trebuie investigat deoarece poate fi un semn de afectiune sistemica evolutiva grava. Desi cancerele au doar in cazuri rare ca prim simptom durerea (cu exceptia cancerelor cu implicare osoasa), aceasta nu trebuie trecuta cu vederea. Durerea neoplazica apare doar dupa ce cancerul s-a extins destul de mult si afecteaza nervi sau alte organe, fie prin compresie, fie prin metastaze!

De exemplu, durerea lombara joasa persistenta poate fi semn de cancer ovarian, sau de cancer de colon. Durerea cu localizare la nivelul umerilor poate fi semn de cancer de plamani. Cefaleea poate fi cauzata de tumori (maligne sau benigne) cu localizare cerebrala. Durerea epigastrica poate sa apara in numeroase tipuri de cancere: cancer de stomac, de pancreas, de duoden. Medicul va efectua un examen foarte atent in cazul in care simptomul principal este durerea, deoarece acesta este destul de nespecific. In functie de datele obtinute in urma anamnezei si a examenului fizic, medicul poate decide sa efectueze si alte investigatii suplimentare care sa il ajute sa stabileasca diagnosticul de certitudine.

Modificarea nodulilor limfatici
Nodulii (sau ganglionii) limfatici sunt statii prin care trece limfa si care joaca un rol foarte important in sistemul imun al organismului. Ei se gasesc pretutindeni in organism iar rolul lor este de a opri celulele straine, non - self, care pot circula prin sistemul limfatic si care ameninta sanatatea.

Ei au si o importanta clinica semnificativa: isi modifica mult dimensiunile si consistenta in cadrul anumitor afectiuni, unele banale, precum infectii, altele grave, precum cancer. Daca apar mariti ca urmare a implicarii intr-un proces neoplazic, aceasta constatare este atat de importanta, incat ei sunt inclusi in stadializarea cancerului in sine, precum si in stabilirea prognosticului si evolutiei ulterioare a pacientului.

Specialistii avertizeaza ca descoperirea unor noduli limfatici palpabili trebuie investigata de catre un medic. Fie ca este vorba de zona cervicala, de fosele supraclaviculare, de regiunea axilara sau de cea inghinala, descoperirea unui ganglion palpabil nu trebuie ignorata. Medicul trebuie consultat in special daca nodulul creste relativ rapid in timp, si daca devin dur, aderent si dureros.

Prin prezentarea prompta la medic se va putea stabili daca nodulul a aparut ca urmare a unei infectii generale sau datorita unui alt proces patologic. In plus, cu cat pacientul se va prezenta la medic mai repede, cu atat si tratamentul va putea fi instituit mai precoce, rezultatele sale fiind mult mai bune, indiferent de cauza de baza a modificarii nodulului/ nodulilor. De cele mai multe ori, daca nu se gaseste o cauza exacta pentru marirea si modificarea aspectului unui nodul limfatic, se va recurge la biopsierea acestuia, procedura prin care continutul lui va putea fi analizat microscopic. Biopsia presupune recoltarea unui fragment microscopic din parenchimul ganglionar, care apoi va fi observat.

Febra
Febra este unul din cele mai frecvente semne ca ceva este in neregula, ca organismul incearca sa lupte impotriva unor agresiuni. Este un semn care apare precoce in bolile infectioase. De aceea, daca aveti febra care apare in absenta unei infectii (gripe, raceli obisnuite, abces dentar, etc) si aceasta prezinta caracter persistent (nu dispare), cel mai sigur ar fi sa va adresati unui medic care sa investigheze cauza ei de aparitie.

Febra apare in cadrul cancerului dupa o lunga perioada de evolutie. Nu este un semn precoce, ci mai degraba tardiv si caracterizeaza momentul in care neoplazia deja s-a extins in organism si au aparut metastazele. Exceptie de la aceasta o fac cancerele hematologice (leucemiile, limfoamele), care pot debuta prin febra. In cadrul cancerelor, febra poate sa apara singura sau insotind icterul, hematemeza, melena, rectoragiile.

Medicul va efectua un examen fizic complet in cazul in care va prezentati acuzand febra persistenta, deoarece acest semn este nespecific. Investigatiile vor include si numeroase probe imagistice, precum tomografia computerizata, rezonanta magnetica nucleara, sau radiografii. Acestea pot orienta testele ce vor trebui efectuate in continuare.

Astenia
Astenia, sau oboseala, este un semn foarte vag. Similar febrei, sau durerii, nici astenia nu caracterizeaza cancerele, si aparitia ei nu trimite imediat cu gandul la o neoplazie, insa poate fi asociata ei, deoarece cancerul este o boala consumptiva, ce ajunge sa scada rezervele organismului si in final il aduce la epuizare. Astenia poate indica un cancer, dar si o alta gama foarte variata de afectiuni, cel mai adesea acestea avand caracter cronic.

Astenia este considerata, chiar daca foarte nespecifica, unul din cele mai frecvente semne de cancer. Apare mai adesea dupa ce boala a avansat, insa in anumite situatii se poate instala inca de la inceput. De cele mai multe ori astenia se datoreaza anemiei care insoteste majoritatea cancerelor, in special cele cu localizare digestiva. Astfel de cancere determina anemie prin hemoragiile, oculte sau evidente, pe care le asociaza.

In cazul in care nu se determina o cauza evidenta de hemoragie, iar pacientul este anemic, se poate recomanda efectuarea unui examen special pentru hemoragii oculte in scaun. Evaluarea generala in astfel de situatii va include, printre multe altele: endoscopie, colonoscopie sau rectosigmoidoscopie, radiografii cu si fara substanta de contrast. Astenia poate sa apara precoce in diverse leucemii sau cancere hematolgice, insotind in aceste situatii febra si starea generala alterata.

Tuse persistenta
Tusea poate sa apara in mod normal in cadrul racelilor, virozelor sezoniere (in special in anotimpurile de tranzitie: primavara si toamna), alergiilor si uneori ca reactie adversa a unor medicamente (cum ar fi inhibitorii enzimei de conversie, administrati in cadrul tratamentului antihipertensiv). O tuse prelungita insa (avand o durata mai mare de 4 saptamani), ale carei caracteristici se modifica (devine mai puternica, mai obositoare) este insotita de expectoratie sangvinolenta, nu trebuie niciodata ignorata.

In cazul pacientilor fumatori, tusea matinala poate fi de lunga durata, reprezentand modul de curatare a bronhiilor. Daca insa caracteristicile acestei boli se modifica in timp, poate fi un semn de alarma. Tusea apare si ca urmare a unei bronsite ce nu cedeaza la tratament, sau a unei sinuzite, insa uneori poate indica un cancer pulmonar.

Pacientii cu tuse suparatoare, persistenta, in special daca in timp se acompaniaza si de expectoratie mucosangvinolenta, sunt sfatuiti sa se adreseze unui medic, astfel incat sa poata fi investigati rapid. Desi in numeroase cazuri nu exista o cauza grava pentru aparitia tusei, cancerul pulmonar poate fi prevestit de un astfel de semn ce nu trebuie trecut cu vederea. Investigatiile sunt cea mai buna cale de a stabili un diagnostic de certitudine, urmand ca abordarea terapeutica ulterioara sa fie orientata in functie de descoperirile clinice si paraclinice.
Related Posts with Thumbnails